|
din 15 februarie 2016
 |
ANUNŢ DE PRESĂ
Şedinţa Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor și Senatului va avea loc luni, 15 februarie, începând cu ora 17.45 (la Camera Deputaților, sala „Barbu Catargiu”, nivel P1).
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la Grupul parlamentar al PSD
Raport favorabil pentru Legea Toleranței
Grupul Parlamentar al Partidului Social Democrat din Camera Deputaților anunță că luni, 15 februarie, membrii Comisiei juridice, de disciplină și imunități, împreună cu cei ai Comisiei pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale au votat, cu 21 de voturi pentru și 7 împotrivă, în favoarea unui raport de adoptare a Proiectului de Lege privind promovarea demnității umane și toleranței față de grup (PL-x nr. 649/2015).
În cadrul dezbaterilor, au fost adoptate patru amendamente propuse chiar de inițiatorul proiectului de lege, deputatul Liviu Dragnea, prin care au fost eliminate toate elementele sancționatorii din cuprinsul actului normativ. Astfel, a fost eliminată atât definiția „defăimării sociale”, cât și prevederile privind contravențiile și aplicarea acestora. [...]
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Daniel Andrei Gheorghe (Grup PNL)
Funcționarii publici trebuie să aibă drepturi egale
Am adresat recent o interpelare ministrului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice în legătură cu modul de aplicare a dispoziţiilor normelor legale privind beneficierea de drepturi egale a funcţionarilor publici în cazul promovării în grad.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat Vasile Gudu (Grup PNL)
Registrul agricol al României - prioritate legislativă națională
Registrul agricol este un document oficial de evidenţă primară unitară care conţine date cu privire la gospodăriile populaţiei şi la societăţile/asociaţiile agricole, precum şi la orice alte persoane fizice şi/sau entităţi juridice care au teren în proprietate sau în folosință. Registrul agricol constituie și o bază de date necesară pentru emiterea documentelor doveditoare în vederea accesării de către fermieri a schemelor și măsurilor de sprijin.
|
ANUNŢ DE PRESĂ
primit de la Cabinetul preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, va participa, în perioada 15 – 17 februarie, la Săptămâna Parlamentară Europeană, reuniune ce se desfășoară la Bruxelles, sub egida Parlamentului European. La eveniment participă și domnul deputat Adrian Solomon (Grup PSD).
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la doamna deputat Cornelia Negruț (Grup ALDE)
Deputatul ALDE, Cornelia Negruţ, i-a prezentat ministrului Educaţiei solicitările dascălilor maramureşeni
Deputatul ALDE, Cornelia Negruţ, s-a adresat oficial ministrului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Adrian Curaj, căruia i-a prezentat solicitările cadrelor didactice din judeţul Maramureş.
Într-o interpelare parlamentară trimisă conducerii MENCŞ, parlamentarul ALDE a supus atenţiei, spre rezolvare, memoriul dascălilor din judeţul Maramureş, prezentat de doamna profesoară Roza Mateiu, care a cerut luarea unor măsuri absolut indispensabile procesului de învăţământ. [...]
|
DECLARAŢIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Ionel Palăr (Grup PNL)
Legea lui Dragnea sau cum se promovează o lege pentru apărarea „grupului” din care el însuși face parte
Suntem în an electoral, an în care PSD încearcă prin toate mijloacele să preia puterea în România. Așa cum ne-a obișnuit și în precedenții ani electorali, lupta PSD se duce pe toate fronturile, cu metode dintre cele mai murdare.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Dan Cristian Popescu (Grup PNL)
Vineri, 12 februarie, am fost invitat la inaugurarea Memorialului din Fortul 13 Jilava, această inițiativă aparținând fostului președinte Emil Constantinescu și Ministerului Educației. M-am bucurat că la 26 de ani de la căderea comunismului a început să li se facă dreptate foștilor deținuți politici și urmașilor lor dar, mai ales, că există un loc în care oamenii să poată vedea și învăța despre atrocitățile comise în acea perioadă.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
privind
participarea la Reuniunea Reţelei reprezentanţilor responsabili cu Afaceri Europene din Parlamentele Naţionale
(Bruxelles, 15 februarie 2016)
În data de 15 februarie 2016, la Bruxelles, la Parlamentul European, Grupul Partidului Popular European (PPE) a organizat reuniunea Reţelei reprezentanţilor responsabili cu Afaceri Europene din Parlamentele Naţionale.
|
| |
|