|
din 27 iunie 2016
 |
ANUNŢ DE PRESĂ
primit de la președintele Comisiei pentru afaceri europene, doamna deputat Ana Birchall (Grup PSD)
Comisia pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor îl va audia, luni, 27 iunie, pe domnul Cristian Ghinea, ministrul Fondurilor Europene, în cadrul audierii urmând să fie abordate aspecte referitoare la situația actualizată a gradului de absorbție a fondurilor europene, situația proiectelor fazate,
|
ANUNȚ DE PRESĂ
primit de la preşedintele Comisiei pentru afaceri europene, doamna deputat Ana Birchall (Grup PSD)
Comisia pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor organizează, marţi, dezbaterea cu tema “Schimbarea ordinii internaţionale. Implicaţii pentru România”.
Comisia pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor, în parteneriat cu Institutul European din România, vor organiza, marţi, 28 iunie, dezbaterea intitulată „Schimbarea ordinii internaţionale. Implicaţii pentru România”.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la preşedintele Subcomisiei pentru Spațiu, domnul deputat Valerian Vreme
La invitaţia Agenţiei Spaţiale Europene (ESA) domnul deputat Valerian VREME, Președintele Subcomisiei pentru Spațiu a participat la evenimentul „ESA Space and Security Workshop”. Evenimentul a fost inclus în agenda programului de conferinţe al Agenţiei Spaţiale Europene.
Conferinţa a fost deschisă de către Directorul General Profesor Dr. Ing. Johann Dietrich Worner, care în deschidere a prezentat invitaţii speciali: în persoana domnului deputat Valerian VREME, în calitate de reprezentant al Parlamentului României şi Preşedinte al Conferinţei Interparlamentare Pentru Spaţiu; alături de domnul Bogdan Andrzej Zdrojewski, membru al Parlamentului European. [...]
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat Aurelian Mihai (Grup PNL)
Printre drepturile românilor de pretutindeni, potrivit Legii nr. 299/2007, se numără și dreptul de a participa la Congresul Românilor de Pretutindeni, Congres care își alege Consiliul Românilor de Pretutindeni, for care are un caracter permanent.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la Comisia pentru afaceri europene
Ana Birchall: Audierea de astăzi a confirmat că Ministerul Fondurilor Europene, pentru programele de care este responsabil direct, înregistrează, până în acest moment, rată de absorbţie zero pe acest an, iar Autorităţile de Management sunt neacreditate, riscând nedecontarea cheltuielilor pentru 2016
Comisia pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor l-a audiat, luni, 27 iunie, pe domnul Cristian Ghinea, ministrul Fondurilor Europene.
|
| |
|