COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la liderul Grupului parlamentar al PSD, domnul deputat Florin Costin Pâslaru
Florin Pâslaru: Extinderea programului Visa Waiver, astfel încât românii să aibă același tratament ca ceilalți cetățeni europeni, este un obiectiv pe care țara noastră și l-a asumat
Liderul Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat din Camera Deputaților a participat joi, 21 iulie, la o întrevedere cu membrii unei delegații a Congresului Statelor Unite ale Americii, condusă de Jason Chaffetz, președintele Comisiei de Supraveghere și Reforma Guvernamentală a Camerei Reprezentanților.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la doamna deputat Neviser Zaharcu (Grup PSD)
„Ministrul Educaţiei confirmă prezenţa unităţilor de alimentaţie publică în apropierea şcolilor din judeţul Tulcea”
Deputatul PSD Tulcea, Neviser Zaharcu, a primit răspuns la interpelarea adresată ministrului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice pe tema funcţionării unităţilor de alimentaţie publică în apropierea şcolilor.
|