|
din 26 iulie 2016
 |
DECLARAŢIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Ana Birchall (Grup PSD)
Fiecare zi care trece fără ca legea insolvenței să intre în vigoare este o greșeală și un deserviciu adus românilor sufocați de datorii
La sfârșitul lunii iunie a.c., Comisia juridică, de disciplină și imunități a Camerei Deputaților a decis să amendeze ordonanța de urgență care propunea prorogarea termenului de intrare în vigoare a Legii insolvenței persoanelor fizice cu un an și a stabilit ca legea să intre în vigoare la 30 septembrie.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat Florin Tătaru (Grup PSD)
Consumatorii plătesc facturi mai mari la energie pentru a susține profitul operatorilor de rețea electrică
Autoritatea Naționala de Reglementare în Domeniul Energiei are obligația de a verifica modul în care operatorii de rețea îndeplinesc programele de mentenanță, investiții și alte cheltuieli recunoscute, care au stat la baza stabilirii tarifului reglementat.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Radu Zlati (Grup PNL)
Când se plagiază o lucrare de doctorat, nu este un singur vinovat!
Când autorul unei lucrări de doctorat plagiază, este vinovat, în egală măsură, și coordonatorul lucrării de doctorat. Coordonatorul lucrării este onorat de către societatea academică cu sarcina de a îndruma pas cu pas, de a modela, de a crește potențialul științific și creativ al candidatului la titlul de doctor.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat Miron Smarandache (Grup PSD)
Ministrul de Interne îi dă dreptate deputatului PSD Miron Smarandache: „Infractorii care utilizează Metoda „Accidentul” speculează starea emoţională a victimei. Poliţia va intensifica demersurile de prevenire!”
Deputatul PSD Miron Smarandache a primit răspuns la interpelarea parlamentară adresată ministrului
Afacerilor Interne, Petre Tobă, pe tema numărului alarmant al victimelor Metodei „Accidentul” din judeţul Bacău.
|
| |
|