|
din 16 august 2016
 |
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la liderul Grupului parlamentar al PSD, domnul deputat Florin Costin Pâslaru
Transportatorii rutieri par a fi ținta Guvernului Cioloș, fiind aduși în situația dramatică de a plăti tarife de primă pentru transportul comercial de marfă și persoane cu 300% majorate față de anul trecut și cu peste 500% față de anul 2014!
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Ioan Balan (Grup PNL)
Cioloş este şeful Guvernului, însă PSD continuă să conducă toată ţara
Deputatul de Suceava Ioan Bălan taxează dur ipocrizia tot mai prezentă în declaraţiile liderilor PSD, care atacă zi de zi performanţele Guvernului Cioloş, spunând că actualul guvern este Guvernul PNL, deşi, în realitate, PSD continuă să deţină puterea reală, efectivă, atât în administraţia centrală, în structurile deconcentrate, cât şi în administraţia locală:
|
DECLARAŢIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Ana Birchall (Grup PSD)
Ana Birchall: Ministrul Fondurilor Europene nu a făcut nimic altceva decât să contabilizeze cele 3,2 miliarde de euro cu care nu încetează să se laude, suma nefiind atrasă prin proiecte semnate de domnul Ghinea
Ana Birchall, preşedintele Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor, a criticat faptul că sumele anunțate ca previziune de absorbție pentru 2016 și 2017 de către ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, sunt de fapt încasări din proiectele retrospective și fazate până la sfârșitul anului 2015 de către guvernarea PSD. Mai mult, cele 57 milioane de euro pe care ministrul susține că le-ar fi atras nu numai că sunt absorbite prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), şi nu prin Ministerul Fondurilor Europene, dar, în fapt, reprezintă rambursarea plăţilor directe pe suprafaţă, conform prevederilor Politicii Agricole Comune (PAC).
|
| |
|