Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Comunicate de presă Versiunea pentru printare
din 20 septembrie 2016

  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la președintele Subcomisiei pentru spațiu, domnul deputat Valerian Vreme (Grup UNPR)

La invitaţia Agenţiei Spaţiale Europene (ESA), domnul deputat Valerian Vreme, președintele Subcomisiei pentru Spațiu, şi preşedinte în exerciţiu a Uniunii Interparlamentare pentru Spaţiu (EISC) a participat, în perioada 14-15 septembrie, la Londra, la evenimentul „Space for Inspiration”.

20 septembrie 2016 detalii
  DECLARAȚIE DE PRESĂ primită de la domnul deputat Gigel Sorinel Știrbu (Grup PNL)

Mă văd nevoit să răspund scrisorii de precampanie electorală a domnului senator PSD, Sorin Ilieşiu, pentru a demonta ridicolele acuzaţii care au fost aduse mie şi d-nei Alina Gorghiu, în legătură cu un aşa zis plagiat.

20 septembrie 2016 detalii
  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la Grupul parlamentar al PNL
Gazoductul BRUA - un element important în asigurarea securității energetice a României

Camera Deputaților a adoptat marți, 20 septembrie, cu unanimitate de voturi Propunerea legislativă privind măsurile necesare implementării proiectului de dezvoltare pe teritoriul României a Sistemului de Transport Gaze Naturale pe coridorul conductei de transport Bulgaria-România-Ungaria-Austria (BRUA).

20 septembrie 2016 detalii
  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la doamna deputat Simona Bucura Oprescu (Grup PSD)

Deputatul de Mioveni al PSD, Argeş Simona Bucura Oprescu, a susţinut marți, 20 septembrie, în plenul Camerei Deputaţilor o declaraţie politică privind proiectele de finanţare pentru unităţile şcolare, în contextul în care organizarea intempestivă a concursurilor de directori de şcoli ar putea bloca aceste proiecte şi atragerea fondurilor necesare. Iată care este conţinutul declaraţiei politice:

20 septembrie 2016 detalii
  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la Comisia pentru afaceri europene
Ana Birchall: Suma de 250.000 euro propusă de Comisia Europeană cu titlu de sancțiune pentru fiecare solicitant de azil refuzat este disproporționată, nefundamentată și riscă să genereze o criză profundă la nivelul Uniunii Europene

Comisia pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor a organizat marți, 20 septembrie, o reuniune de lucru pentru examinarea şi adoptarea mai multor proiecte de opinie privind documentele cu care a fost sesizată pentru examinare, precum și un aviz ce vizează propunerea Comisiei Europene în raport cu statutul resortisanților unor țări terțe ce solicită protecție internațională pe teritoriul Uniunii Europene.

20 septembrie 2016 detalii
  ANUNŢ DE PRESĂ
primit de la președintele Comisiei pentru afaceri europene, doamna deputat Ana Birchall (Grup PSD)
Comisia pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor organizează marți, 20 septembrie, un briefing de presă privind principalele probleme aflate pe ordinea de zi a comisiei, începând cu ora 15:30

Comisia pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor organizează, marţi, 20 septembrie a.c., începând cu ora 14:30, o reuniune de lucru pentru examinarea şi adoptarea mai multor proiecte de opinie privind documentele cu care a fost sesizată pentru examinare, precum şi un aviz motivat faţă de ‘Propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a criteriilor și mecanismelor de determinare a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de protecție internațională prezentate într-unul din statele membre de către un resortisant al unei țări terțe sau de către un apatrid (reformare), COM(2016) 270’. Reuniunea va fi succedată de un briefing de presă susţinut de preşedintele Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor, Ana Birchall, începând cu ora 15:30, la nivelul P1, în spaţiul destinat presei.

20 septembrie 2016 detalii
  ANUNȚ DE PRESĂ
primit de la domnul deputat Răzvan Horia Mironescu (Grup PNL)

Viceliderul Grupului PNL din Camera Deputaților, domnul Răzvan Mironescu, va susține miercuri, 21 septembrie 2016, începând cu ora 11.00, o conferință de presă la sala de şedinţe a Grupului (etaj 2) în cadrul căreia vor fi abordate următoarele teme: propunerea legislativă privind Statutul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor și proiectul de Hotărâre de Guvern privind Strategia Națională a Locuirii.

20 septembrie 2016
  DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Florica Cherecheș (Grup PNL)
Scopul scuză mijloacele!

Toată lumea admite că sunt probleme în învățământul românesc, că acesta nu e corelat cu piața muncii, că s-au făcut greșeli și că e nevoie de o reformă radicală, cât mai urgent. Azi, doresc să aduc în atenția dumneavoastră, problema stagnării dezvoltării, ba chiar a degradării și politizării excesive a învățământului românesc din ultimii 20 de ani, la care PSD și-a adus din plin aportul.

20 septembrie 2016 detalii
  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la președintele Comisiei pentru transporturi și infrastructură, domnul deputat Mihai Lupu (Grup PNL)

În cadrul şedinţei de marți, 20 septembrie 2016, membrii Comisiei pentru transporturi şi infrastructură au analizat proiectul de Lege privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie, care a fost transmis luni, 19 septembrie 2016, pentru dezbatere în fond, în procedură de urgenţă.

20 septembrie 2016 detalii
 

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 11:12