Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Comunicate de presă Versiunea pentru printare
din 5 octombrie 2016

   COMUNICAT DE PRESĂ primit de la liderul Grupului parlamentar al PSD, domnul deputat Florin Costin Pâslaru
Miercuri, 5 octombrie, România sărbătorește, alături de alte peste 200 de state, Ziua Mondială a Educației. Această zi specială a fost inaugurată în data de 5 octombrie 1994 de către UNESCO, pentru a marca semnarea recomandării pe care a făcut-o, împreună cu Organizaţia Internaţională a Muncii, în anul 1966, privind condițiile în care își desfășoară activitatea cadrele didactice.
5 octombrie 2016 detalii
  ANUNȚ DE PRESĂ
primit de la Grupul parlamentar al PNL

Deputatul PNL Daniel Zamfir, în colaborare cu profesorul universitar Gheorghe Piperea, organizează dezbaterea publică cu tema “Legea dării în plată la 5 luni de la intrarea în vigoare”. Evenimentul se va desfășura joi, 6 octombrie 2016, începând cu ora 11.00 (sala de ședințe a Grupului PNL, etaj 1M).

5 octombrie 2016 detalii
  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la doamna deputat Liliana Ciobanu (neafiliat)
De Ziua Educaţiei, deputatul de Giurgiu Liliana Ciobanu cere salarii decente pentru cadrele didactice

Deputatul independent de Giurgiu, Liliana Ciobanu, a avut un mesaj tranşant astăzi, cu prilejul Zilei Educaţiei, într-o interpelare adresată ministrului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Mircea Dumitru, pe tema retribuirii deplorabile a profesorilor români.

5 octombrie 2016 detalii
  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la doamna deputat Cornelia Negruț (Grup ALDE)
Deputatul ALDE Cornelia Negruţ susţine conversia la cursul istoric şi în lei a creditelor luate în franci elveţieni

Deputatul ALDE Maramureş Cornelia Negruţ, membru în Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a Camerei Deputaţilor, susţine adoptarea propunerii legislative privind conversia creditelor din franci elveţieni în lei, după întâlnirea Comisiilor juridică şi de buget cu reprezentanţii creditorilor, ai instituţiilor bancare şi ai ANPC.

5 octombrie 2016 detalii
  COMUNICAT DE PRESĂ primit de la doamna deputat Lucia Ana Varga (Grup PNL)
PNL cere Guvernului să ia urgent măsuri pentru a împiedica tăierile ilegale şi distrugerea pădurilor
Deputatul PNL Lucia Varga a susținut o conferință de presă, în data de 5 octombrie 2016, în cadrul căreia a condamnat și a tras un semnal de alarmă în privința tăierilor ilegale și distrugerii pădurilor, cu efecte grave asupra calității vieții cetățenilor români.
5 octombrie 2016 detalii
  COMUNICAT DE PRESĂ primit de la domnul deputat Angel Tîlvăr (Grup PSD)
Cu prilejul Zilei Mondiale a Educaţiei

Sărbătorim astăzi Ziua Mondială a Educaţiei, o zi dedicată pedagogilor şi muncii pe care aceştia o depun pentru desăvârşirea tinerelor generaţii.

Un astfel de moment trebuie marcat cu apreciere şi respect, el trebuie să fie prilej pentru a celebra poveştile de succes ale învăţământului românesc, fie că este vorba despre performanţele remarcabile ale olimpicilor români în competiţiile internaţionale, ori despre devotamentul cu care un învăţător dintr-un sat românesc se apleacă asupra caietelor de caligrafie ale elevilor săi. [...]

5 octombrie 2016 detalii
  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la președintele Comisiei pentru afaceri europene, doamna deputat Ana Birchall (Grup PSD)
Ana Birchall: Salut adoptarea de către plenul Camerei Deputaţilor a opiniilor Comisiei pentru afaceri europene privind documentele cu care a fost sesizată pentru examinare, în mod special propunerea referitoare la prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanţării terorismului
5 octombrie 2016 detalii
 

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 11:42