|
din 19 octombrie 2016
 |
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la președintele Comisiei pentru politică externă, domnul deputat Borbély László (Grup UDMR)
Marţi, 18 octombrie 2016, la iniţiativa domnului Borbély László, preşedintele Comisiei pentru politică externă şi preşedinte al Subcomisiei pentru Dezvoltare Durabilă a Camerei Deputaţilor, s-au desfăşurat lucrările Seminarului „Lideri pentru Dezvoltarea Durabilă”.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la doamna deputat Neviser Zaharcu (Grup PSD)
Deputatul PSD, dr. Neviser Zaharcu, cere situaţia exactă a asigurării asistenţei medicale primare din judeţul Tulcea
Deputatul PSD Tulcea, dr. Neviser Zaharcu, i-a cerut ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, situaţia oficială a asigurării asistenţei medicale primare, atât la nivel naţional, cât şi din judeţul Tulcea
|
COMUNICAT DE PRESĂ
În data de 19 octombrie 2016, la Bruxelles, a avut loc reuniunea Grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor si Democraţilor din Parlamentul European (S&D) şi a Partidului Socialiştilor Europeni (Grupul PSE) cu reprezentanţi ai parlamentelor naţionale.
|
DECLARAŢIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Liliana Ciobanu (neafiliat)
Nea Vasile Pomozoc, Tăriceanu şi circul ieftin din Parlament!
Deunăzi, nea Vasile Pomozoc, cetăţean român obişnuit din satul giurgiuvean Toporu, mă opreşte în mijlocul străzii şi mă întreabă nedumerit: „Doamna deputată, cum vine asta ca parlamentarii să nu mai voteze cererile de la procuratură, aşa cum v-a cerut domnul Tăriceanu? Şi atunci, pentru ce mai mergeţi acolo, dacă trebuie să faceţi cum spune dumnealui? Dar ce părere aveţi despre treaba asta, oare o fi normal??!!”… Nea Vasile are peste 70 de ani, dar şi fără prea multă şcoală gândeşte mai sănătos decât mare parte a clasei politice şi oligarhice din ţărişoara noastră!
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat Miron Smarandache (Grup PSD)
Deputatul PSD Miron Smarandache susţine că Guvernul trebuie să deconteze neaderarea României la Schengen
Deputatul PSD de Bacău, Miron Smarandache, susţine că reprezentanţii actualului Guvern trebuie să îşi asume responsabilitatea neadmiterii României în Spaţiul Schengen.
În acest sens, deputatul social democrat a adresat o interpelare parlamentară ministrului Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, prin care i-a solicitat prezentarea stadiului actual al procesului de aderare a României la Spaţiul Schengen. [...]
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la doamna deputat Cornelia Negruț (Grup ALDE)
Deputatul ALDE Cornelia Negruţ solicită sprijinirea producătorilor agricoli din Maramureş pentru a accesa fonduri europene
Deputatul ALDE Maramureş, Cornelia Negruţ, s-a adresat ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Achim Irimescu, printr-o interpelare, în care a cerut prezentarea ratei absorbţiei fondurilor europene destinate micilor producători agricoli.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului
Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului şi-a desfăşurat lucrările în ziua de 11 octombrie 2016.
^ [...]
|
| |
|