Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Comunicate de presă Versiunea pentru printare
din 11 noiembrie 2016

  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la doamna deputat Ana Birchall (Grup PSD)
Acum, la finalul primului mandat, pot spune că a fost o mândrie şi un privilegiu să-i reprezint pe vasluieni în Camera Deputaţilor. Am reuşit, în aceşti patru ani, să finalizez proiecte aşteptate de oameni, precum Legea insolvenţei persoanelor fizice şi Legea conversiei creditelor

Deputatul PSD Ana Birchall a făcut o trecere în revistă a principalelor activităţi şi realizări din primul ei mandat de parlamentar, 2012-2016. “În primul meu mandat de parlamentar am avut onoarea să îi reprezint cu mândrie şi cu demnitate pe vasluienii mei din Colegiul 5 Vaslui”, a declarat Ana Birchall, ţinând să le mulţumească “tuturor celor care ați fost alături de mine, m-ați susținut și m-ați încurajat cu sfaturile, dar și cu criticile voastre”.

11 noiembrie 2016 detalii
  ANUNŢ DE PRESĂ

Şedinţa Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului va avea loc luni, 14 noiembrie, începând cu ora 12.00 (sala „Barbu Catargiu”, nivel P1).

11 noiembrie 2016
 

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 11:42