ANUNŢ DE PRESĂ
Centrul de primire pentru deputaţii nou aleşi (legislatura 2016 - 2020) se va deschide luni, 19 decembrie, la ora 10.00 (sala "Mihai Viteazul", nivel P1). Acesta va funcţiona în fiecare zi, până la finalizarea procedurilor legale.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
Camera Deputaţilor nou aleasă se va întruni marți, 20 decembrie, la ora 12.00, data fiind stabilită prin decretul de convocare emis de preşedintele României. În cadrul ședinței de mâine, va fi stabilită Comisia de validare, care are 30 de membri. În ședința de plen de miercuri, 21 decembrie, care va începe la ora 9.00, va fi aprobat raportul Comisiei de validare, va fi depus jurământul de către deputații ale căror mandate au fost validate, vor fi aleși președintele Camerei Deputaților și ceilalți membri ai Biroului permanent, și se vor constitui comisiile parlamentare.
|