|
din 3 februarie 2017
 |
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat Constantin Codreanu (Grup PMP)
Deputatul Constantin Codreanu a depus o serie de amendamente la proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2017
Deputatul Constantin Codreanu a depus, joi, 2 februarie 2017, un număr de 14 amendamente la proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2017. Majoritatea amendamentelor vizează proiecte destinate Ministerului Afacerilor Externe, întrucât apărarea drepturilor, libertăţilor şi demnităţii românilor de pretutindeni reprezintă o prioritate majoră pentru parlamentarul Constantin Codreanu.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat Robert Nicolae Turcescu (Grup PMP)
Astăzi au început dezbaterile pe buget în comisiile parlamentare. Ca deputat de Constanţa, am depus un număr de 58 de amendamente care vizează problemele legate de infrastructura judeţului, situaţia şcolilor şi a unităţilor sanitare din judeţ, dar şi a unor lăcaşuri de cult.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat Ionuț Simionca (Grup PMP)
Parlamentarii PMP au depus, în data de 02.02.2017, un număr de 324 de amendamente la Proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2017. Cele mai multe amendamente privesc programele naţionale finanţate de către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, parlamentarii PMP fiind preocupaţi de dezvoltarea infrastructurii de transport şi a utilităţilor publice în judeţele pe care le reprezintă.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la viceliderul Grupului parlamentar al PNL, domnul deputat Florin Roman
PNL solicită scuze publice de la consiliera PSD care e ”scârbită” de protestatari
Am citit cu stupoare că Alisa Bencău, consilier la Cabinetul parlamentar al deputatului PSD Ilie Toma, s-a adresat, într-un limbaj puțin spus injurios protestatarilor care au avut ”îndrăzneala” să tulbure liniștea pesediștilor din Hunedoara.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Florin Claudiu Roman (Grup PNL)
PNL se va întâlni cu reprezentanții sindicatelor și patronatelor pe tema ordonanței abuzive a guvernului Grindeanu
PNL face toate demersurile care se impun pentru a bloca ordonanța abuzivă a guvernului Grindeanu care afectează statul de drept și democrația din România.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primit de la domnul deputat Robert Sighiartău (Grup PNL)
Amendamentele pe care le-am depus la proiectul Legii bugetului de stat susțin
proiectele de interes regional din județul Bistrița-Năsăud
Sesiunea parlamentară a început cu dezbaterea Bugetului pe anul 2017 și, după o primă evaluare, am decis că pe lângă asumarea unor alocări de bani pentru salarii, pensii și cheltuielile pentru asistență socială, este nevoie să susținem un program de dezvoltare pe termen mediu, care presupune începerea/demararea unor investiții care să stimuleze crearea de locuri de muncă și să genereze dezvoltare.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la doamna deputat Cherecheș Florica (Grupul parlamentar al PNL)
Așteptăm demisia, doamnă ministru!
Cu fiecare zi ce trece, guvernarea PSD arată cât de mult este preocupată cu adevărat de problemele românilor. Dacă în campania electorală, liderii PSD erau foarte vocali, prezentându-și platforma program, amăgind electoratul cu promisiuni nerealiste și îndemnând omul simplu cu sloganul “Îndrăznește să crezi în România”, acum, aceiași oameni, par a fi interesați numai de interesele personale ale liderului lor și își permit să arunce România cu zeci de ani în trecut, desconsiderând toate eforturile făcute în ultimii ani în lupta contra corupției și stârnind îngrijorarea partenerilor internaționali.
Concluzia e că liderii PSD au crezut în România doar în campania electorală, iar acum sfidează zecile și sutele de mii de români care ies în stradă în fiecare seară, ca să protesteze împotriva ordonanțelor care zdruncină puternic statul de drept. [...]
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la președintele Comisiei pentru drepturile omului, culte
şi problemele minorităţilor naţionale, domnul deputat Ibram Iusein (Grupul parlamentar al minorităților naționale)
Pe data de 3 februarie, a avut loc şedinţa comună a Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale şi comisia de la Senat, având pe ordinea de zi dezbaterea şi avizarea Proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2017.
|
| |
|