COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la liderul Grupului parlamentar al PMP, domnul deputat Eugen Tomac
Parlamentarii PMP au semnat moţiunea de cenzură „Guvernul Grindeanu - Guvernul sfidării naţionale. Nu legalizaţi furtul în România”, documentul urmând a fi supus votului miercuri, 8 februarie.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat Cornel Mircea Sămărtinean (Grup PMP)
PSD minte și sfidează din nou municipiul Timișoara și județul Timiș
În raportul comun asupra proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2017 adoptat de comisiile de buget reunite din Senat și Camera Deputaților, în anexa amendamentelor respinse, publicat azi, 6 februarie 2017 pe site-ul Camerei Deputaților în cazul amendamentului depus de mine referitor la alocarea sumei de 270000 mii lei pentru demararea procedurilor de finanțare și execuție a lucrărilor de finalizare a șoselei de centură, varianta de ocolire sud a municipiului Timișoara, motivația respingerii este următoarea, citez : " prin vot membrii celor două comisii au considerat că adoptarea acestui amendament nu se justifică, întrucît sursa de finanțare precizată de inițiatorul amendamentului nu se justifică.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la viceliderul Grupului parlamentar al PNL, domnul deputat Florin Roman
PNL nu votează bugetul plin de iluzii propus de Guvernul Grindeanu
Bugetul propus de guvernul Grindeanu este departe de angajamentele asumate de acest partid în campania electorală și la mare distanță de nevoile reale ale românilor.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat Adrian Todoran (Grup PMP)
După două zile de dezbateri în Comisiile reunite de Buget, Finanțe și Bănci asupra proiectului de buget pe anul 2017, monstruoasa coaliție PSD-ALDE a reușit performanța de a nu aproba nici unul dintre amendamentele propuse de către PMP.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat Virgil Daniel Popescu (Grup PNL)
PSD pregătește marea hoție.
Ordonanța 9/2017 dă liber la jaf din bugetul țării
PSD a pregătit în tăcere o nouă lovitură dură împotriva justiției. Guvernul Grindeanu a adoptat Ordonanța 9/2017 care va da drumul jafului de la bugetul statului. Banii țării vor fi cheltuiți așa cum vor șefii instituțiilor, iar nimeni nu va fi tras la răspundere.
|
| |