|
din 8 martie 2017
 |
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la președintele Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, domnul deputat Dorel-Gheorghe Căprar (Grup PSD)
Marți, 7 martie 2017, membrii Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională au efectuat o vizită de informare documentare la sediul Serviciului de Protecție și Pază. Cu această ocazie a fost prezentat centrul de pregătire a personalului din incinta sediului instituției, dar și dispozitive de protecție, concepte tactice, modul de acțiune în situații limită și alte teme specifice domeniului protecției demnitarilor.
|
ANUNȚ DE PRESĂ
primit de la Grupul parlamentar al USR
Domnul deputat Cristian Ghinea, secretar al Camerei Deputaților, și domnul deputat Dan Barna vor susține miercuri, 8 martie, începând cu ora 14.30, o conferință de presă în care vor prezenta poziția parlamentarilor USR față de intenția Guvernului de a finanța investițiile printr-un Fond Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (biroul liderului Grupului parlamentar al USR, nivel 1M). Totodata, parlamentarii USR isi vor exprima pozitia referitoare la ordonanta privind defrisarile ilegale, Legea gazelor si Ordonanta privind functionarea Directiei Generale de Protectie Interna (DGPI).
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la președintele Comisiei pentru transporturi și infrastructură, domnul deputat Lucian Bode (Grup PNL)
„Oficialii de la Bruxelles nu au încredere în Guvernul Dragnea-Grindeanu și nici în majoritatea parlamentară PSD-ALDE”
Cuplul Dragnea–Grindeanu a primit din partea Bruxelles-ului un cartonaș roșu în ceea ce privește aprobarea prin lege în Parlament a Masterplanului General de Transport.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la Grupul parlamentar al USR
Parlamentarii USR Cristian Ghinea și Dan Barna au susținut miercuri, 8 martie, o conferință de presă în care și-au prezentat poziția față de intenția Guvernului de a finanța investițiile printr-un Fond Suveran de Dezvoltare și Investiții. Cu această ocazie, au prezentat o analiză a acestei inițiative pe care o regăsiți mai jos:
|
ANUNŢ DE PRESĂ
Doamna deputat Adriana Doina Pană (Grup PSD) va susține miercuri, 8 martie, începând cu ora 13.00, o conferință de presă (sala „Spiru Haret”, nivel P). La acest eveniment vor participa organizații profesionale din sectorul silvic și ONG-uri de mediu.
|
| |
|