|
din 11 aprilie 2017
 |
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la vicepreședintele Comisiei juridice, de disciplină și imunități, doamna deputat Oana Florea (Grup PSD)
Persoanele aflate în detenție și care mai au de executat cel mult 12 luni pot urma un program de formare profesională
Am depus la Senat, împreună cu domnul deputat Eugen Nicolicea, președintele Comisiei juridice, o propunere legislativă pentru modificarea Legii 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, conform căreia persoanele private de libertate care mai au de executat cel mult 12 luni, dar nu mai puţin de trei luni de închisoare, pot urma un program de formare profesională organizat de agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, cheltuielile necesare formării fiind suportate din bugetul asigurărilor pentru șomaj.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat Costel Lupașcu (Grup PSD)
Ministerul Sănătății are capacitatea de a evita exportul paralel în cazul ieftinirii medicamentelor de calitate”
Deputatul PSD Costel Lupașcu a declarat marți, 11 aprilie a.c., că în prezent Ministerul Sănătății are capacitatea tehnică de a monitoriza stocurile de medicamente din țară, precum și autoritatea legală de a bloca exportul paralel al medicamentelor ieftine. În aceste condiții, Guvernul poate opera ieftiniri la anumite categorii de medicamente, fără ca acestea să fie cumpărate de speculanții din piață pentru a le revinde la prețuri de trei patru ori mai mari în alte state din Uniunea Europeană.
|
DECLARAŢIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Sorin Moldovan (Grup PNL)
Programul "Prima Chirie", sursă de discriminare
Prin intermediul unei declarații politice pe care am susținut-o în plenul Camerei Deputaților, marți, 11 aprilie 2017, am adresat un apel colegilor parlamentari din toate partidele, dar și Guvernului, prin care am semnalat o situație discriminatorie pe care o creează Programul ”Prima Chirie”.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la vicepreședintele Comisiei pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale, doamna deputat Tamara-Dorina Ciofu (Grup PSD)
Marți, 11 aprilie 2017, a avut loc şedinţa Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale având pe ordinea de zi: Comunicarea comună Comisiei către Parlamentul European, Consiliul European şi Consiliu – Migraţia pe ruta central-mediteraneană – Gestionarea fluxurilor de migraţiune, salvarea de vieţi omeneşti - JOINT(2017)4.
Deputaţii au decis cu unanimitate adoptarea unui proiect de opinie favorabil comunicării aflate pe ordinea de zi.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la doamna deputat Aida Căruceru (Grup PSD)
Elevii olimpici vor putea primi, în sfârșit, premiile pe care le merită.
Deputatul PSD Aida Căruceru a anunțat, în plenul Camerei Deputaților, că parlamentarii social-democrați susțin inițiativa legislaivă care permite ca elevii care obțin rezultate bune la olimpiadele școlare să poată fi premiați de către consiliile județene.
Aida Căruceru a susținut că astfel se corectează o mare nedreptate, în condițiile în care primăriile orașelor sau comunelor sărace nu mai rămâneau cu fonduri suficiente și pentru premierea elevilor olimpici. [...]
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Antoneta Ioniță (Grup PNL)
Stop umilirii personalului medical din asistența medicală primară!
În sistemul medical din România, medicina primară acordă 70-80℅ din serviciile medicale din sistem, prin cabinetele celor 11.400 medici de familie.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat Constantin Codreanu (Grup PMP)
Deputatul Constantin Codreanu luptă pentru drepturile românilor din Diaspora
Marți, 11 aprilie 2017, deputatul Constantin Codreanu (PMP), preşedintele Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării, a înaintat Biroului permanent al Camerei Deputaților o propunere legislativă privind unele măsuri de cotizare retroactivă în sistemul public de pensii.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Florica Cherecheș (Grup PNL)
Legislația din România primează!
Zilele trecute am aflat din presă că Guvernul a aprobat poziția pe care o va susține în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene în speța în care Curtea Constituțională a României a solicitat instanței europene să clarifice dacă termenul “soț” poate fi interpretat și ca “membru al familiei”, chiar dacă este vorba de o persoană de același sex căsătorită, într-un stat membru, cu un cetățean român sau al Uniunii Europene.
Curtea Constituțională a cerut această clarificare după ce autoritățile românești au refuzat să recunoască relația de familie dintre un bărbat de cetățenie română, căsătorit în Belgia cu un bărbat de cetățenie americană. [...]
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat Dumitru Oprea (Grup PNL)
„Proiectul Metodologiei de admitere în
învăţământul superior pentru românii de pretutindeni produce
nemulțumiri în rândul tinerilor din Republica Moldova”
Deputatul PNL Dumitru Oprea a semnalat că proiectul Metodologiei de școlarizare a românilor de pretutindeni în învăţământul superior de stat și particular acreditat din România, la programe de studii acreditate și autorizate să funcționeze provizoriu începând cu anul universitar 2017-2018, generează unele probleme și nemulțumiri în rândul tinerilor din Republica Moldova.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la președintele Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport, doamna deputat Camelia Gavrilă (Grup PSD)
Să păstrăm tinerii în şcoli, acolo unde le este locul pentru educație și formare
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, în şedinţa de marţi, 11 aprilie 2017, Legea pentru aprobarea Programului pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preşcolarii şi elevii din 50 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat.
|
ANUNȚ DE PRESĂ
primit de la liderul Grupului parlamentar al USR, domnul deputat Nicușor Dan
Viceliderul Grupului parlamentar al USR, domnul deputat Dan Barna, domnul deputat Tudor Pop, membru în Comisia pentru sănătate a Camerei Deputaților, și domnul senator Vlad Alexandrescu vor susține miercuri, 5 aprilie, începând cu ora 13.00, o conferință de presă (biroul liderului Grupului USR, etaj 1M).
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la liderul Grupului parlamentar al PSD, domnul deputat Ion-Marcel Ciolacu
Camera Deputaţilor a adoptat marţi, 11 aprilie, cu votul Grupului parlamentar al PSD, proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.72/2016 privind aprobarea Programului pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preşcolarii şi elevii din 50 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat. Prin noua lege, copiii din cele 50 de grădiniţe şi şcoli prevăzute în Ordonanţa de Urgenţă vor beneficia, în mod gratuit, pe perioada anului şcolar în curs, de un pachet alimentar sau o masă caldă, zilnic, în valoare de 7 lei.
|
ANUNȚ DE PRESĂ
primit de la liderul Grupului parlamentar al USR, domnul deputat Nicușor Dan
Domnii deputaţi Cristian Ghinea, Cristian Seidler şi Tudor Pop vor susţine miercuri, 12 aprilie, începând cu ora 13.00, o conferinţă de presă (biroul liderului Grupului parlamentar al USR, nivel 1M).
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la președintele Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, domnul deputat Constantin Codreanu (Grup PMP)
Interdicția deputatului Constantin Codreanu de a intra pe teritoriul ucrainean, discutată la ambasada Ucrainei în România
Președintele Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, domnul deputat Constantin Codreanu, a avut o întrevedere luni, 10 aprilie 2017, la Ambasada Ucrainei de la București, cu domnul Yevhen Levytskyi, însărcinat cu afaceri ad interim al Ucrainei în România.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la Grupul parlamentar al PSD
Viitorul unei ţări este direct legat de tinerele generaţii, de gradul lor de educare şi de performanţele celor mai buni. Pornind de la acest adevăr, un număr semnificativ de deputaţi din cadrul Grupului Parlamentar al PSD au elaborat şi au iniţiat un proiect de lege care modifică şi completează Legea educaţiei naţionale nr.1 din 2011, astfel încât actul normativ să permită consiliilor judeţene să se implice în premierea elevilor care obţin rezultate deosebite la olimpiadele, concursurile şi competiţile şcolare organizate la nivel judeţean.
Astfel, în şedinţa de vot final care a avut loc marţi, 11 aprilie a.c., Camera Deputaţilor a adoptat Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art. 111 din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011, Senatul urmând să fie for decizional. [...]
|
| |
|