Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Comunicate de presă Versiunea pentru printare
din 21 decembrie 2017

  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la doamna deputat Maricela Cobuz (Grup PSD)
Raportul activității parlamentare în primul an de mandat
Acum, în pragul sărbătorilor de iarnă, pe lângă tradiționalele urări de bine pentru suceveni, aș dori să le transmit și raportul meu de activitate din primul an de mandat.

După cum am mai comunicat sucevenilor, sunt deputat PSD ales în urma voturilor exprimate din luna decembrie 2016, în circumscripția electorală nr. 35 Suceava. Fac parte din Comisia pentru sănătate și familie, comisie cu caracter permanent a Camerei Deputaților și sunt membru în Grupurile de prietenie cu Parlamentele următoarelor state: Republica Arabă Siriană, Muntenegru și Islanda. [...]

21 decembrie 2017 detalii
  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat Razvan Rotaru (Grup PSD)
Bilanțul deputatului Răzvan Rotaru la finalul primului an de mandat:

La nivel legislativ: inițiative în domeniul administrației publice, educației, fiscalității și protecției mediului

La nivel local: organizarea de dezbateri și consultări pentru promovarea programelor de sprijinire a tinerilor antreprenori

La finalul sesiunii legislative, deputatul Răzvan Rotaru a făcut un bilanț după primul an de mandat în Parlamentul României. Astfel, deputatul social-democrat a elaborat, alături de colegii săi, 33 de inițiative legislative, a susținut 27 de declarații politice, a adresat 45 de întrebări și interpelări autorităților centrale pentru rezolvarea mai multor probleme de la nivel local și promovarea unor măsuri pentru integrarea tinerilor pe piața muncii la nivel național, și a avut 28 de luări de cuvânt în plenul Camerei Deputaților.

21 decembrie 2017 detalii
  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat Dumitru Oprea (Grup PNL)
Institutul Limbii Române condus de un jurist al cărui singur merit este apartenenţa la ALDE

Deputatul PNL Dumitru Oprea îi solicită ministrului Educaţiei Naţionale, Liviu-Marian Pop, să explice cum a ajuns la conducerea Institutului Limbii Române (ILR) un fost candidat (fără succes) pentru Parlamentul României din partea ALDE, de profesie jurist. În plus, parlamentarul ieşean cere ca site-urile Ministerului Educaţiei şi al ILR să afişeze, aşa cum cere legea, CV-ul domnului George Ovidiu Doca.

21 decembrie 2017 detalii
  DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Cornel Mircea Sămărtinean (Grup PMP)
Cinste eroilor Timișoarei - oraș martir al Revoluției române din 1989

Astăzi se împlinesc 28 de ani de la Revoluția din decembrie 1989, revoluție care a început la Timișoara, în seara zilei de 15 decembrie 1989, în jurul Bisericii Reformate din Piața Sfânta Maria. La început, în fața lăcașului de cult s-au strâns 100 de oameni, dar a doua zi, pe 16 decembrie, Piața Sfânta Maria a fost complet blocată de mulțime. Tramvaiele au fost oprite și s-a strigat, pentru prima dată, ”Libertate” și ”Jos, Ceaușescu”, mesaje care au scos, în zilele următoare, zeci de mii de oameni în stradă, în toate orașele din țară.

21 decembrie 2017 detalii
  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la doamna deputat Cristina Burciu (Grup PSD)
Deputatul PSD Cristina Burciu solicită ministrului Culturii transferul cinematografelor „Tineretului” şi „Fox” în administrarea municipalităţii din Turda

Deputatul PSD Cluj Cristina Burciu s-a adresat, printr-o interpelare parlamentară, ministrului Culturii şi Identităţii Naţionale, Lucian Romaşcanu, căruia i-a solicitat transferul cinematografelor „Tineretului” şi „Fox” în administrarea Primăriei municipiului Turda. În acest sens, parlamentarul social democrat a prezentat cererea Primăriei municipiului Turda privind preluarea de către administraţia locală a celor două cinematografe, aflate în prezent în administrarea R.A.D.E.F. „RomâniaFilm”.

21 decembrie 2017 detalii
  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat Claudiu Vasile Răcuci (Grup PNL)
Bugetul pentru anul 2018, un buget anti-dezvoltare și pro-sărăcie, care va duce în sapă de lemn guvernarea locală și va stopa toate investițiile primăriilor

Deputatul PNL de Alba, Claudiu Răcuci, se declară uimit de modul în care Guvernul Tudose sfidează Programul de guvernare pe baza căruia Guvernul Tudose a fost învestit și acuză actuala majoritate PSD-ALDE de încălcarea legilor în vigoare, în baza cărora, atât angajații, cât și pensionarii așteptau măriri reale de venituri de la 1 ianuarie 2018:

21 decembrie 2017 detalii
  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat Ionuț Simionca (Grup PMP)
„Legea Colectiv este o lege care poate salva vieţi. Nimic din ce s-a întâmplat la Colectiv nu mai poate fi reparat, dar putem evita pe viitor evenimente cu deznodământ similar”
Legea care ar trebui să împiedice un nou caz ”Colectiv” a trecut de Parlament. Cei care nu au autorizaţie de securitate la incendiu sunt obligaţi să anunţe la intrare.
21 decembrie 2017 detalii
  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la secretarul Comisiei pentru buget, finanțe și bănci, domnul deputat Marilen Gabriel Pirtea (Grup PNL)
Educația în 2018, buget mai mic în termeni reali. În spatele cifrelor se ascunde o reducere a bugetării față de 2017

Finanțarea Educației în 2018 ne duce cu gândul la bancul Radio Erevan în care un ascultător întreabă: „E adevărat că lui Ivan Ivanovici i s-a dat drept premiu o Volgă?“, iar Radio Erevan îi răspunde: „Da, e adevărat! Cu două mici precizări: nu era o Volgă, ci o bicicletă, și nu i s-a dat, ci i s-a luat!“. Ministerul Educației Naționale doar pare că va avea un buget suplimentat, față de 2017, pentru că, în termeni reali, propunerea ce a ajuns în plen echivalează cu o reducere a bugetării, având în vedere majorările salariale planificate pentru 2018 și trecerea contribuțiilor de la angajatori la angajați.

21 decembrie 2017 detalii
  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la președintele Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, domnul deputat Constantin Codreanu (Grup PMP)
Dublarea posturilor în cadrul Autorității Naționale pentru Cetățenie pentru deblocarea procesului de redobândire a cetățeniei de românii din Republica Moldova. Parlamentarii din arcul guvernamental (PSD-ALDE) și UDMR se opun acestei deblocări

Miercuri, 20 decembrie, în cadrul procedurii de examinare a proiectului Legii bugetului de stat, deputatul PMP Constantin Codreanu, președinte al Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, a prezentat la tribuna Legislativului un amendament care primise votul pozitiv al Comisiilor pentru culte, drepturile omului și minorități naționale ale Camerei Deputaților și Senatului României.

21 decembrie 2017 detalii
 

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 3:22