Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Comunicate de presă Versiunea pentru printare
din 5 martie 2018

   COMUNICAT DE PRESĂ
Referitor la participarea la reuniunea specială a Comisiei Permanente a APCEMN şi la reuniunea Grupului de lucru privind Regulile de Procedură ale APCEMN
(Istanbul, 1 martie 2018)

Doamna deputat Roberta Alma Anastase a participat, în calitate de vicepreședinte al Adunării Parlamentare a Organizației de Cooperare Economică la Marea Neagră (APCEMN) și de șef de delegație, la reuniunea specială a Comisiei Permanente a APCEMN, dedicată aniversării a 25 de ani de la înființarea APCEMN şi la reuniunea Grupului de lucru privind Regulile de Procedură ale APCEMN, care au avut loc la Istanbul, în data de 1 martie a.c.

5 martie 2018 detalii
  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la doamna deputat Cristina Burciu (Grup PSD)
Deputatul PSD Cristina Burciu se implică în rezolvarea problemelor cu care se confruntă membrii Asociației Pensionarilor și Persoanelor Vârstnice ,,Dr. Ioan Rațiu’’ din municipiul Turda

Deputatul PSD Cristina Burciu a adresat o interpelare ministrului Muncii şi Justiţiei Sociale, Lia-Olguţa Vasilescu, prin intermediul căreia i-a adus în atenție memoriul trimis de către conducerea Asociaţiei Pensionarilor şi Persoanelor Vârstnice „Dr. Ioan Raţiu” din municipiul Turda – preşedinte Emilia Szilagyi.

5 martie 2018 detalii
  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la președintele Comisiei pentru buget, finanțe și bănci, domnul deputat Marius Constantin Budăi (Grup PSD)
Anul trecut, puterea de cumpărare a salariaților de la stat și din privat a crescut cu 12,7%

Deputatul PSD Marius Budăi, președintele Comisiei pentru buget, finanțe și bănci, a declarat luni, 5 martie, că majorările de salarii din anul 2017 au fost cu mult peste rata inflației, fapt care s-a reflectat în creșterea puterii de cumpărare a populației.

5 martie 2018 detalii
  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat Adrian Mihăiță Todoran (Grup PMP)
Felicitări, PNL! Felicitări, USR! Le meritaţi pe deplin

Deputatul PMP, Adrian - Mihăiţă Todoran, trage un semnal de alarmă asupra OPOZIȚIEI cu privire la Afacerea Transgaz, legată de transferul unei importante cantităţi de gaze naturale, provenite din platforma românească a Mării Negre, către Ungaria, care miroase a politic de la o poştă. Gazoductul ce urma să transporte peste 4 miliarde metri cubi de gaz românesc pe ruta Bulgaria – România – Ungaria – Austria va avea ca destinaţie... Ungaria şi nu Austria, în urma unei înţelegeri ascunse dintre autorităţile maghiare şi cele române.

5 martie 2018 detalii
  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la doamna deputat Cristina Burciu (Grup PSD)
Deputatul PSD Cristina Burciu cere exonerarea de la plată a sumelor reprezentând drepturile salariale ale angajaţilor Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Turda

Deputatul social-democrat de Cluj, Cristina Burciu, se implică în rezolvarea problemelor cu care se confruntă Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Turda, adresându-se în acest sens miniştrilor Finanţelor, Agriculturii şi Muncii.

5 martie 2018 detalii
   INFORMARE DE PRESĂ
primită de la liderul Grupului parlamentar al Partidului Mișcarea Populară, domnul deputat Eugen Tomac
Preşedintele executiv al PMP, deputatul Eugen Tomac, a transmis, vineri, 2 martie, o scrisoare de felicitare domnului Todor Ivanov Churov, ambasadorul Republicii Bulgaria la București, cu ocazia aniversării Zilei Naţionale.
5 martie 2018 detalii
  DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Vasile Gudu (Grup PNL)
Guvernul PSD-ALDE ignoră problemele reale din administrația locală

După Marea Adunare Națională a primarilor PSD-ALDE, guvernul s-a transformat într-un haiduc. Dar nu unul pentru oameni, ci unul care ia de la oamenii care își plătesc taxele și dă la ”sărmanii” care conduc primăriile.

5 martie 2018 detalii
  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat Danut Bica (Grup PNL)
Dănuț Bica, deputat PNL, declară că eșecul investițiilor în turism îi determină pe români să-și petreacă vacanțele peste hotare
Deputatul PNL de Argeș, Dănuț Bica, acuză actuala coaliție de guvernare de incompetență și rea credință pentru că a abandonat cu totul marile proiecte de investiții în infrastructură, iar investițiile mai mici, care ar fi trebuit să impulsioneze dezvoltarea turismului, au rămas la stadiul de proiect și nu vor fi realizate nici în viitorul apropiat:
5 martie 2018 detalii
  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la doamna deputat Cristina Iurișniți (Grup USR)

Deputatul USR, Cristina Iurișniți, membră în Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, a susţinut luni, 5 martie, cu ocazia dezbaterii moţiunii simple „Educaţi România, nu o pesedizaţi!”, următorul discurs:

5 martie 2018 detalii
 

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 3:22