Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Comunicate de presă Versiunea pentru printare
din 20 iulie 2018

  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la doamna deputat Florica Cherecheş (Grupul parlamentar al PNL)
Unde au dispărut şi ce vor face din toamnă 80.000 tineri între 15-19 ani?

În această vară, din cei 171.000 de elevi înscrişi în clasa a VIII-a, doar 83,5%, respectiv 142.847 elevi s-au prezentat la examenul de Evaluare Naţională. Aproape 17%, circa 29.000 de elevi, n-au considerat că sunt capabili să ia examenul, deşi nu contează media, deoarece toţi dispun de un loc la liceu sau la o şcoală profesională.

20 iulie 2018 detalii
  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la doamna deputat Cristina Burciu (Grupul parlamentar al PSD)
Parlamentul a conturat cadrul legislativ funcţional privind exploatările petroliere

România are acum un cadru legislativ naţional pragmatic, coerent, adecvat şi funcţional în ceea ce priveşte proiectele de exploatare petrolieră şi de hidrocarburi offshore, după ce Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, a votat Proiectul de lege privind unele măsuri necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore.

20 iulie 2018 detalii
  DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Dumitru Oprea (Grupul parlamentar al PNL)
Într-o democraţie imatură, liniştea produce monştri

Sunt suficient de mulţi oameni de bună credinţă în România care solicită mai multă linişte pe baricadele politicii şi mai multă acţiune administrativă. Discuţiile despre justiţie au sleit o bună parte a populaţiei active, în vreme ce o altă parte, inertă, se arată fie indiferentă, fie captivă manipulărilor care li se servesc, seară de seară, la televizor. O astfel de stare este posibil de explicat din mai multe perspective.

20 iulie 2018 detalii
 

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 11:43