Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Comunicate de presă Versiunea pentru printare
din 27 iulie 2018

  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la secretarul Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, domnul deputat Marilen Pirtea (Grupul parlamentar al PNL)
Economia intră în criză sub guvernarea PSD. România înregistrează cel mai mare deficit semestrial din ultimii şapte ani!

Deficitul bugetar înregistrat după primul semetru al anului s-a accentuat, depăşind pragul de 1,6% din PIB, pe fondul lipsei de performanţe în colectarea veniturilor la buget, situate sub ritmul de creştere al economiei şi sub nivelurile programate, dar şi pe fondul unor cheltuieli mai mari, aflate mult peste plafonul programat, afirmă deputatul Marilen Pirtea, secretar al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor.

27 iulie 2018 detalii
  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la preşedintele Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor tării, domnul deputat Constantin Codreanu (Grupul parlamentar al PMP)
”Avem nevoie de mai multe fonduri bugetare pentru românii din Italia şi o mai bună reprezentare parlamentară a acestora”
Deputatul PMP Constantin Codreanu, preşedinte al Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării, a întreprins, în perioada 18-24 iulie 2018, o vizită de lucru în Italia, ţară cu peste 1 milion de rezidenţi deţinători ai cetăţeniei române.

Aceasta este a doua vizită întreprinsă în Italia de către deputatul Constantin Codreanu, după cea din octombrie 2017, când a condus o delegaţie oficială a Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării. [...]

27 iulie 2018 detalii
  DECLARAŢIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Dumitru Oprea (Grupul parlamentar al PNL)
Cu premierul Dăncilă, România riscă să îşi facă o carte de vizită profund nemeritată!

Viorica Dăncilă nu este un accident al politicii româneşti, un caz de excepţie pe care suntem chemaţi să îl tratăm ca atare. De fapt, este rezultatul comportamentului patalogic al liderului PSD. Liviu Dragnea s-a văzut „trădat“ de doi premieri numiţi tot de el, motiv pentru care a căutat o soluţie „nucleară“, un personaj neverosimil care să nu mai îndrăznească vreodată să îi iasă din cuvânt.

27 iulie 2018 detalii
  DECLARAŢIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Angel Tîlvăr (Grupul parlamentar al PSD)
cu prilejul Zilei Imnului Naţional, celebrată anual pe 29 iulie
Împreună cu stema de stat şi drapelul, imnul naţional formează un trio de repere naţionale, o adevărată piramidă naţional-identitară, cultivând sentimentul de apartenenţă şi fidelitatea faţă de statul în care ne-am născut.

Unul dintre catalizatorii care le-au pus românilor în mişcare îndârjirea şi dragostea pentru ţară a fost dintotdeauna cântecul, liantul muzical ce a unit milioane de suflete. [...]

27 iulie 2018 detalii
 

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 12:16