|
din 18 decembrie 2018
 |
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat Răzvan Rotaru (Grupul parlamentar al PSD)
„Primarul Cătălin Flutur ar trebui să facă ceva pentru oraş, decât să semneze hârtii cu promisiuni fără conţinut”
Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru a declarat marţi, 18 decembrie, în legătură cu Asociaţa „Moldova se dezvoltă” la care a aderat şi primarul municipiului Botoşani, Cătălin Flutur, că nu înţelege utilitatea unui astfel de demers, întrucât toate proiectele de investiţii din oraş sunt blocate în acest moment.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la doamna deputat Maricela Cobuz (Grupul parlamentar al PSD)
Compania aeriană de stat TAROM a suplimentat numărul de zboruri pentru ruta Suceava-Bucureşti-Suceava datorită intervenţiei pe care am avut-o în Parlamentul României, prin interpelarea adresată domnului Lucian Șova, ministrul Transporturilor.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la preşedintele Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului, domnul deputat Florin-Claudiu Roman (Grupul parlamentar al PNL)
Domnul deputat Florin-Claudiu Roman, preşedinte al Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului, împreună cu membrii comisiei, au avut marţi, 18 decembrie a.c., o întâlnire bilaterală cu domnul deputat Andrzej Maciejewski, preşedintele comisiei omoloage din Seimul Republicii Polone, împreună cu alţi patru membri ai comisiei.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la doamna deputat Tamara Ciofu (Grupul parlamentar al PSD)
„Fonduri suplimentare pentru unităţile de asistenţă medico-sociale”
Deputatul social-democrat Tamara Ciofu a anunţat marţi, 18 decembrie, că Ministerul Sănătăţii a crescut standardele de cost pentru serviciile medico-sociale.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la doamna deputat Alina-Elena Tănăsescu (Grupul parlamentar al PSD)
Deputatul PSD Alina-Elena Tănăsescu, secretar al Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Polonă, a condus marţi, 18 decembrie, întâlnirea cu delegaţia Comisiei pentru autoguvernare locală şi politică regională din Seimul polon. Întâlnirea a avut loc în sala mică a Grupului parlamentar al PSD.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Cristina Iurişniţi (Grupul parlamentar al USR)
În şedinţele de plen reunit din 17 şi 20 decembrie se dezbate şi se votează Moţiunea de cenzură a opoziţiei "Ajunge! Guvernul Dragnea- Dăncilă, ruşinea României!".
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Remus Adrian Borza (deputat neafiliat)
Emmanuel Macron – mărire şi decădere
În urmă cu un an, Macron era văzut de foarte mulţi francezi ca un salvator al naţiunii, un lider puternic şi carismatic, care poate reda gloria şi influenţa statului francez, puternic erodate în ultimii 20 de ani. Azi, şi mai mulţi francezi îl percep ca o mare dezamăgire, ca un pariu pierdut.
|
| |
|