Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Comunicate de presă Versiunea pentru printare
din 11 ianuarie 2019

  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, domnul Florin Iordache (Grupul parlamentar al PSD)
Întrevederea preşedintelui Senatului, domnul Călin Popescu-Tăriceanu, cu domnul Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, cu ocazia vizitei Colegiului Comisarilor în România

Preşedintele Senatului României, domnul Călin Popescu-Tăriceanu, a avut, vineri, 11 ianuarie, o întrevedere cu preşedintele Comisiei Europene, domnul Jean-Claude Juncker, în cadrul programului de întâlniri al vizitei la Bucureşti a înaltului oficial european, prilejuită de marcarea debutului oficial al Preşedinţiei României la Consiliul UE. La întrevedere a participat, din partea Camerei Deputaţilor, domnul vicepreşedinte Florin Iordache.

11 ianuarie 2019 detalii
  DECLARAŢIE DE PRESĂ
primită de la vicepreşedintele Comisiei pentru industrii şi servicii, domnul deputat Virgil Popescu (Grupul parlamentar al PNL)
Suprataxa PSD-istă din Energie loveşte puternic în IMM-urile româneşti!

Aşa cum am avertizat încă din luna decembrie, după apariţia celebrei OUG 114, printre cele mai afectate de măsurile pompieristice sunt chiar Întreprinderile Mici şi Mijlocii româneşti. Tot mai mulţi reprezentanţi ai IMM-uri mi-au semnalat în ultima săptămână faptul că, de la începutul anului, au primit notificări de la furnizorii de energie prin care erau anunţaţi de creşterea tarifului la energie electrică cu până la 30%.

11 ianuarie 2019 detalii
  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la preşedintele Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă, domnul deputat Gigel Știrbu (Grupul parlamentar al PNL)
Tudorel loveşte din nou

Am aflat cu stupoare că Guvernul a emis în Monitorul Oficial o Hotărâre de Guvern, nr. 975/2018, privind trecerea unor bunuri imobile – construcţii, aflate în administrarea Societăţii Române de Televiziune, din domeniul privat al statului în domeniul public al statului, precum şi transmiterea imobilului – construcţii şi teren, aflat în domeniul public al statului, din administrarea Societăţii Române de Televiziune în administrarea Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, instituţie aflată în coordonarea Ministerului Educaţiei Naţionale.

Întrebarea care se pune este: „Cum de conducerea Televiziunii Române - instituţie a căror studiouri locale abia supravieţuiesc, în timp ce în postul central sunt investite milioane de lei pentru lăudătoriii PSD - nu a avut reacţie.?” [...]

11 ianuarie 2019 detalii
  DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Dumitru Oprea (Grupul parlamentar al PNL)
Manual unic, pagube multiple

Ministrul Educaţiei ne-a anunţat la televizor că pe site-ul instituţiei s-a publicat un memorandum prin care se desfiinţează manualul unic şi se reinstituie competiţia între edituri pentru manualele şcolare.

11 ianuarie 2019 detalii
 

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 6:41