Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Comunicate de presă Versiunea pentru printare
din 26 februarie 2019

  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la şeful delegaţiei române la JPSG Europol, doamna deputat Oana Consuela Florea (Grup PSD)
A patra reuniune a Grupului mixt de control parlamentar specializat al Europol, Bucureşti, 25 februarie 2019

La 25 februarie 2019, în cadrul dimensiunii parlamentare a Preşedinţiei române a Consiliului UE, a avut loc, la Bucureşti, a patra reuniune a Grupului mixt de control parlamentar specializat (JPSG) al Europol.

26 februarie 2019 detalii
  SCRISOARE DESCHISĂ
primită de la doamna deputat Cristina Iurişniţi (Grupul parlamentar al USR)
adresată domnului viceprim-ministru Vasile-Daniel Suciu

Stă în puterea dumneavoastră, în noua calitate pe care o aveţi în Executivul României, de a debloca situaţia de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice privind finanţarea obiectivului de investiţii Consolidarea şi modernizarea corpului A (corp liceu) Colegiul Naţional ,,Liviu Rebreanu”, municipiul Bistriţa, judeţul Bistriţa-Năsăud.

26 februarie 2019 detalii
  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la vicepreşedintele Camerei deputaţilor, domnul deputat Marilen Gabriel Pirtea (Grupul parlamentar al PNL)
Retragerea din România a societăţilor care administrează fondurile acumulate în Pilonul II de pensii va duce la căderea bursei

“Retragerea din România a societăţilor private, care administrează fondurile acumulate în Pilonul II de pensii, va duce la căderea bursei, echivalând cu un crah financiar care va scoate România din evoluţia ei ascendentă de pe piaţă financiară emergentă”, consideră deputatul liberal Marilen Pirtea, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, secretar al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci a Camerei Deputaţilor.

26 februarie 2019 detalii
  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la preşedintele Comisiei pentru afaceri europene, domnul deputat Angel Tîlvăr (Grupul parlamentar al PSD)

Angel Tîlvăr: “Parlamentul României acordă un interes deosebit problematicii traficului de fiinţe umane. Pentru ca strategiile noastre să devină pragmatice, este necesar să intensificăm dialogul şi implicarea societăţii civile în politicile pentru combaterea traficului de fiinţe umane.”

26 februarie 2019 detalii
  DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, domnul Eugen Nicolicea (Grupul parlamentar al PSD)

Referitor la recentele suspendări de activitate ale unităţilor de parchet, sunt câteva aspecte pe care nu le vede sau nu le spune nimeni. Am mai spus-o şi o repet, dubla măsură dăunează profund societăţii! A spune că legea este egală pentru toţi, însă a cere tratament diferenţiat este un exemplu tipic de standard dublu.

26 februarie 2019 detalii
  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat Răzvan Rotaru (Grupul parlamentar al PSD)
„Parlamentarii PNL Botoşani au respect zero faţă de botoşănenii care i-au trimis să-i reprezinte la Bucureşti”

Deputatul PSD Botoşani Răzvan Rotaru a declarat marţi, 26 februarie, că votul reprezentanţilor PNL din Botoşani şi din celelalte judeţe pentru respingerea bugetului pe 2019 şi amânarea promulgării acestuia de către preşedintele Iohannis înseamnă blocaj la creşterea alocaţiilor pentru copii, blocaj la investiţii, blocaj la creşterea pensiilor, blocaj la creşterea salariilor, blocaj la dezvoltarea fiecărei comunităţi locale.

26 februarie 2019 detalii
  DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la preşedintele Comisiei pentru cultură, arte şi mijloace de comunicare în masă, domnul deputat Gigel Știrbu (Grupul parlamentar al PNL)

Având în vedere că, în urma nenumăratelor mele solicitări, scrise şi verbale, adresate doamnei Doina Gradea, Preşedinte-Director General al Societăţii Române de Televiziune, în baza Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, aceasta nu a dorit să ofere un răspuns, prin care să confirme sau să infirme dacă sumele exorbitante ce au fost vehiculate în presă, referitoare la banii publici care au fost cheltuţi cu ocazia organizării Festivalului ”Cerbul de Aur” 2018, dar şi cu plata colaboratorilor şi invitaţilor permanenţi la talk-show-ul “Romania 9”, moderat de jurnalistul Ionuţ Cristache, sunt reale, am acţionat în consecinţă şi, ieri, am transmis către Curtea de Conturi a României o adresă prin care am solicitat efectuarea unui audit public extern, mai exact am solicitat verificarea oportunităţii şi legalităţii utilizării fondurilor publice pentru încheierea de contracte de colaborare/drepturi de autor cu terţe persoane pentru prestaţii în cadrul producţiilor proprii din cadrul Societăţii Române de Televiziune, pentru anul 2018.

26 februarie 2019 detalii
  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului

Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului şi-a desfăşurat lucrările în zilele de 19, 20 şi 21 februarie 2019.

^ [...]

26 februarie 2019 detalii
 

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti joi, 24 septembrie 2026, 18:33