|
din 1 aprilie 2019
 |
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la preşedintele Comisiei pentru afaceri europene, domnul deputat Angel Tîlvăr (Grupul parlamentar al PSD)
Angel Tîlvăr: “Conferinţa interparlamentară privind Viitorul Europei dă un plus de consistenţă Preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene”
Luni, 1 aprilie 2019, exact la jumătatea mandatului României la Preşedinţia Consiliul Uniunii Europene, Angel Tîlvăr, preşedintele Comisiei pentru afaceri europene a Camerei Deputaţilor, a prezidat lucrările sesiunii Societatea viitorului, cetăţeni şi valori în era celei de-a patra revoluţii industriale.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la preşedintele Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi, doamna deputat Cristina-Ionela Iurişniţi (Grupul parlamentar al USR)
Împreună depăşim barierele autismului
Preşedinta Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi a Camerei Deputaţilor, doamna deputat USR Cristina-Ionela Iurişniţi, a adresat în plen, luni, 1 aprilie, un scurt mesaj cu ocazia Zilei Internaţionale de Conştientizare a Autismului.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat Nicolae Daniel Popescu (Grupul parlamentar al USR)
Brexit: un divorţ complicat. Deputatul Daniel Popescu îndeamnă românii din UK să aplice pentru obţinerea noului tip de rezidenţă.
Parlamentarul de diaspora Daniel Popescu, care a locuit şi profesat pe teritoriul britanic mai bine de 10 ani, continuă seria de informări privind problematica din jurul Brexit-ului şi consideră că românii trebuie informaţi corect şi cu claritate despre procesul de retragere al Regatului Unit din Uniunea Europeană şi despre consecinţele pe care acesta le are asupra celor care muncesc sau studiază în UK.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la doamna deputat Elena Hărătău (Grupul parlamentar al PSD)
Deputatul PSD Elena Hărătău cere ministrului Mediului să rezolve situaţia serviciilor de salubritate din Moineşti şi Dărmăneşti
Deputatul PSD Elena Hărătău a cerut ministrului Mediului, vicepremierul Graţiela Leocadia Gavrilescu, să se implice în rezolvarea situaţiei serviciilor de salubritate din Moineşti şi Dărmăneşti, judeţul Bacău.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la doamna deputat Carmen Holban (Grupul parlamentar al PSD)
Deputatul PSD Dâmboviţa, Georgeta-Carmen Holban, vrea o strategie pentru dezvoltarea staţiunii Padina-Peştera
Deputatul PSD Dâmboviţa, Georgeta-Carmen Holban, a adresat o interpelare parlamentară ministrului Turismului, Bogdan Gheorghe Trif, pe tema eficienţei strategiei turistice a României.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la doamna deputat Mihaela Huncă (deputat neafiliat)
“1 aprilie 1941, una dintre cele mai negre zile din istoria
poporului român. 78 de ani de la masacrul de la Fântâna Albă.
Cine nu învaţă din istorie, riscă să o repete. ”
Pe 1 aprilie 1941, 3.000 de români au fost pur şi simplu masacraţi la Fântâna Albă, în Bucovina, pe teritoriul Ucrainei de astăzi, de către soldaţii sovietici. Prin legea nr.68/10 mai 2011, această zi a fost declarată "Zi Naţională de cinstire a memoriei românilor - victime ale masacrelor de la Fântâna Albă şi alte zone, ale deportărilor, foametei şi a altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic în Ținutul Herţa, nordul Bucovinei şi întreaga Basarabie".
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat Nicolae Daniel Popescu (Grupul parlamentar al USR)
Aduc în atenţia deputaţilor dosarul absurd al unei gropi de gunoi construite cu fonduri europene în pasul bucovinean Mestecăniş
Parlamentarul Daniel Popescu, ales deputat în Circumscripţia nr. 43 - Diaspora, în prezent vicepreşedinte al Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării şi membru în Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, a adus în atenţia colegilor deputaţi situaţia absurdă şi eminamente contrară oricărui principiu ecologic şi turistic, legată de construcţia unei gropi de gunoi în pasul bucovinean Mestecăniş.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la preşedintele Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului, domnul deputat Florin Claudiu Roman (Grupul parlamentar al PNL)
Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului şi-a desfăşurat lucrările în zilele de 26, 27 şi 28 martie 2019.
|
| |
|