|
din 8 mai 2019
 |
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la preşedintele Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului, domnul deputat Florin Claudiu Roman (Grupul parlamentar al PNL)
Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului şi-a desfăşurat lucrările în zilele de 6, 7 şi 8 mai 2019.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la doamna deputat Ionela Viorela Dobrică (Grupul parlamentar al PSD)
PSD adoptă un plan cu beneficii majore pentru lucrătorii CFR
Camera Deputaţilor a adoptat marţi, 7 mai, Proiectul de Lege privind statutul personalului feroviar, un document extrem de aşteptat de sindicatele din domeniu. Printre cele mai importante prevederi se numără reducerea vârstei de pensionare cu 5 ani, începând din 2021, dar şi adăugarea la salariul de bază a unui coeficient de ierarhizare în funcţie de nivelul de studii.
|
ANUNȚ DE PRESĂ
primit de la Grupul parlamentar al USR
Grupul Parlamentar al Uniunii Salvați România organizează miercuri, 8 mai, începând cu ora 11:00, o conferinţă de presă pe tema depunerii unui proiect de lege, susţinută de domnul deputat Tudor Benga (sala Grupului, nivelul 1M).
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la doamna deputat Beatrice Tudor (Grupul parlamentar al PSD)
Prin neinvitarea premierului Dăncilă la Summitul de la Sibiu,
Klaus Iohannis a dat cu paltonul peste diplomaţie şi peste ceea
ce trebuia să fie un prilej de solidaritate naţională
Deputatul PSD de Bucureşti, Beatrice Tudor, consideră că şeful statului transpune conflictul pe care-l are cu Guvernul României în mod gratuit şi inutil în sânul Uniunii Europene, în condiţiile în care preşedintele României a decis să nu o invite pe premierul Viorica Dăncilă la Summitul de la Sibiu. Beatrice Tudor a mai afirmat că exercitarea de către România a Preşedinţiei Consiliului UE trebuia să fie un prilej de unitate naţională şi o ocazie pentru ca decidenţii statului român să fie solidari, în beneficiul României.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la preşedintele Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi, doamna deputat Cristina Iurişniţi (Grupul parlamentar al USR)
8 Mai - Ziua Naţională a Egalităţii de Șanse
De Ziua Naţională a Egalităţii de Șanse, serbată pe 8 Mai, deja din 2015, vă propun să reafirmăm angajamentul nostru pentru o Românie fără discriminare, în concordanţă cu drumul democratic şi european pe care ni l-am asumat prin Constituţie şi tratatele semnate. Cu atât mai mult în timpul Preşedinţiei ţării noastre la Consiliul Uniunii Europene este necesar să transmitem un semnal clar în favoarea egalităţii de şanse şi de gen la toate nivelurile societăţii româneşti.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Dumitru Oprea (Grupul parlamentar al PNL)
„DA” la Referendum!
În aceste momente, România se află din nou în faţa unei alegeri importante pentru viitorul nostru. Decidem între Uniunea Europeană şi haos, între partenerii noştri vestici, alături de care ne putem câştiga prosperitatea prin muncă şi cinste, şi o grupare cu apucături oligarhice, care vrea să pună mâna pe banii câştigaţi de românii cinstiţi.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Mirela Furtună (Grupul parlamentar al PSD)
Mesajul doamnei deputat Mirela Furtună cu prilejul Zilei Egalităţii de Șanse între Femei şi Bărbaţi
Sărbătorim astăzi, 8 mai, Ziua Egalităţii de Șanse între Femei şi Bărbaţi. Această zi reprezintă un bun prilej pentru a evalua unde suntem şi pentru a reflecta la ce mai avem de făcut în acest domeniu esenţial pentru dezvoltarea ţării noastre.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Cristina Burciu (Grupul parlamentar al PSD)
Să scăpăm de preşedintele absent!
Timpul, acest barometru irepetabil, ne face să ne aducem aminte, din când în când, cine suntem şi ce misiune avem în exercitarea funcţiilor pe care, cel puţin temporar, le deţinem.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat Răzvan Ilie Rotaru (Grupul parlamentar al PSD)
Ipocrizia PNL nu are limite. Liberalii din Parlamentul European au votat împotriva eliminării tratamentului discriminatoriu faţă de România la alimente
Deputatul social-democrat botoşănean Răzvan Rotaru a declarat miercuri, 8 mai, că europarlamentarii PNL au refuzat eliminarea standardelor duble la alimente şi alte produse, ceea ce înseamnă lipsirea de hrană sănătoasă pentru români şi copiii lor. Pe lista celor care au spus NU sunt liberalii Mihai Ţurcanu, Adina Vălean, Theodor Stolojan, Daniel Buda, dar şi soţia lui Victor Ponta - Daciana Sârbu.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, domnul deputat Marilen Gabriel Pirtea (Grupul parlamentar al PNL)
Comisia Europeană confirmă alerta şi reduce prognoza de creştere a PIB-ului Românei, chiar mai abrupt decât o făcea în ianuarie
“După ce FMI a avertizat, acum o lună, asupra atenuării semnificative a ritmului de creştere a economiei noastre pentru 2019, ieri a venit rândul Comisiei Europene să previzioneze reducerea prognozei de creştere a PIB-ului României pe acest an, de la 3,8% la 3,3%. Noua estimare a Comisiei Europene, care arată o ajustare negativă, reconfirmă prognoza nerealistă a Guvernului, cu implicaţii puternice asupra economiei româneşti şi mai ales asupra percepţiilor investitorilor”, indică deputatul liberal Marilen Pirtea, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.
|
| |
|