COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat Nicolae Daniel Popescu (Grupul parlamentar al USR)
Parlamentarii USR au discutat cu reprezentanţii Biroului OSCE pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului
Deputatul Daniel Popescu şi senatorul George Dircă au avut, miercuri, o întrevedere cu reprezentanţii Biroului OSCE pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului (ODIHR). Parlamentarii USR au prezentat oficialilor europeni principalele îngrijorări privind sistemul electoral din România, dar şi proiectele de lege depuse de Uniunea Salvaţi România pentru reformarea sistemului şi pentru ca cetăţenii români să poată vota mai uşor şi să poată alege dintr-o paletă mai largă de opţiuni.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Dumitru Oprea (Grupul parlamentar al PNL)
Medicii şi pacienţii suferă în faţa incompetenţei guvernului PSD-ALDE!
Sub regimul PSD, totul intră în disoluţie. A venit rândul platformei informatice din sistemul de sănătate (PIAS), care reduce la minimum performanţa actului medical. Motiv pentru care medicii au ajuns să protesteze, în condiţiile în care platforma este în cea mai mare parte a timpului nefuncţională!
|