|
din 24 iulie 2019
 |
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat Nicolae Daniel Popescu (Grupul parlamentar al USR)
CFR Marfă are nevoie urgentă de restructurare şi revitalizare pentru a putea redeveni o companie profitabilă, care îşi respectă angajaţii
Parlamentarul Daniel Popescu, ales deputat în Circumscripţia nr. 43 - Diaspora, membru în Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, a transmis către Ministerul Transporturilor o interpelare prin care solicita o serie de clarificări referitoare la stadiul plăţilor pentru orele suplimentare prestate de angajaţii Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Marfă (CFR Marfă) în cursul ultimilor doi ani, având în vedere întârzierile care s-au raportat în presă şi la cabinetele parlamentare din teritoriu.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Ion Ștefan (Grupul parlamentar al PNL)
Legea colectării selective a intrat în vigoare de la 1 iulie. Ce fac Primăria Focşani şi CUP Salubritate? Nu ridică gunoiul cu zilele!
Municipiul Focşani are o mare problemă în ceea ce priveşte colectarea gunoiului menajer, colectarea selectivă, reciclarea şi transferul către rampa de gunoi. Cartierele oraşului sunt pur şi simplu sufocate de gunoi, pubelele fiind arhipline în fiecare zi. Oamenii reclamă, în plus, că ar fi zile în care operatorul local, CUP Salubritate, nu trece să ridice deşeurile, iar consecinţa este lesne de observat: ghenele dau pe afară, fiind răscolite de unii şi alţii.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Dumitru Oprea (Grupul parlamentar al PNL)
Educaţia românească fără speranţă
în timpul guvernării PSD!
Experienţa bacalaureatului din acest an ne înfăţişează un tablou sumbru. În urma nenumăratelor experimente ale Ministerului Educaţiei, ne confruntăm cu o situaţie fără precedent: doar patru elevi din zece au luat examenul! Declinul este foarte clar. Conform statisticilor, oferite chiar de minister, s-a înregistrat cea mai redusă rată de promovabilitate din ultimii cinci ani! Un eşec pentru educaţia românească şi pentru societate, acum şi mai ales pentru viitor!
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat Vasile Varga (Grupul parlamentar al PNL)
Dacă vă încurcă studenţii, daţi-vă demisia, domnule ministru Cuc!
Incapabil să-şi asume managementul defectuos al CFR Călători, Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor, iese din nou la rampă cu declaraţii halucinante şi lipsite de realism. Aflat mai tot timpul în căutare de vinovaţi, nu de soluţii, ministrul Cuc i-a luat în vizor de această dată pe studenţi, din cauza cărora ar fi aglomerate trenurile.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la doamna deputat Cristina Burciu (Grupul parlamentar al PSD)
Ministrul Agriculturii i-a prezentat deputatului PSD Cristina Burciu situaţia investiţiilor derulate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală în judeţul Cluj
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petru Daea, a răspuns interpelării formulate de deputatul PSD Cluj Cristina Burciu, pe tema efectuării plăţilor aferente proiectelor Programului Naţional de Dezvoltare Rurală în judeţul Cluj.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la doamna deputat Beatrice Tudor (Grupul parlamentar al PSD)
Ce au în comun liderii PNL, PLUS şi USR? Îmbogăţirea pe spatele statului, pe care ei vor să-l reducă declarând război bugetarilor
Deputatul PSD de Bucureşti, Beatrice Tudor, consideră că liderii PNL, USR sau PLUS ar face bine să nu mai declare război bugetarilor sau pensionarilor, în condiţiile în care liderii lor, precum Rareş Bogdan, Dragoş Pâslaru sau Dan Barna, s-au îmbogăţit în urma contractelor de consultanţă cu statul.
|
| |
|