|
din 4 septembrie 2019
 |
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Mara Mareş (Grupul parlamentar al PNL)
Condamnăm negocierile şi trocurile politice, purtate ca la piaţă, dintre Guvern şi unii parlamentari care doar se prefac că au trecut în Opoziţie.
Este regretabil că în 2019, în schimbul unor funcţii sau privilegii vremelnice, încă există politicieni care susţin acest accident al democraţiei, şi anume guvernul condus de Viorica Vasilica Dăncilă.
Ce anume vă reţine, domnilor parlamentari, alături de cel mai dezastruos guvern postdecembrist? Pentru ce negaţi ceea ce este evident? [...]
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Maricela Cobuz (Grupul parlamentar al PSD)
Am susţinut miercuri, 4 septembrie 2019, în şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor, declaraţia politică intitulată ”Școala Politică de Vară OFSD”.
Organizaţia Femeilor Social Democrate a participat în perioada 29 august - 1 septembrie 2019, la Mamaia, la cea de-a VII-a ediţie a Școlii Politice de Vară. [...]
|
ANUNȚ DE PRESĂ
primit de la Grupul parlamentar PRO Europa
Liderii Grupului parlamentar PRO Europa vor suţine miercuri, 4 septembrie 2019, începând cu ora 14.00, o conferinţa de presă (sala Grupului parlamentar PRO Europa, nivel 1M, camera 01).
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Mihaela Huncă (Grupul parlamentar PRO Europa)
Speranţe pentru Educaţia din România! Pro România se implică şi trece la treabă! Românii au votat, iar Pro România ţine cont de opţiunea electoratului! Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport a Camerei Deputaţilor va fi condusă de fostul premier Sorin Cîmpeanu!
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la la preşedintele Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării, deputatul Constantin Codreanu (Grupul parlamentar al PMP)
”Dezastrul execuţiei bugetare - un nou argument pentru debarcarea Guvernului Dăncilă”
Preşedintele Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării, deputatul Constantin Codreanu, a prezentat, de la tribuna Camerei Deputaţilor, o declaraţie politică privind execuţia bugetară după primele 7 luni ale anului curent.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Cristina-Ionela Iurişniţi (Grupul parlamentar al USR)
Fără politizare ajungem departe!
Se apropie un nou an şcolar. A pregătit Guvernul acest început de an şcolar? Răspunsul este mai evident ca oricând: nu! Suntem în 4 septembrie, cursurile încep peste 5 zile. Suntem fără ministru numit la Educaţie, fără manuale pentru clasa a VII-a conform noilor programe, cu 1 miliard de lei mai puţin pentru copiii vulnerabili care provin din medii defavorizate, cu un proiect pilot pentru un suport alimentar în 50 de scoli care de fapt a fost funcţional doar în 37, după 3 ani de pilotarea dezinteresată şi incoerentă.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la Direcţia pentru relaţii cu organizaţiile internaţionale şi UE
În perioada 5–7 septembrie 2019, la Andermatt, Elveţia, va avea loc cea de-a treia Conferinţă parlamentară internaţională a Grupului de Sprijin al Drumului Mătăsii (SRG), organism informal din cadrul Adunării Parlamentare a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (AP OSCE).
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Sebastian Moise (Grupul parlamentar al PMP)
Înlocuirea programului „Prima Casă”
arată că Guvernul vrea să îi fenteze pe tineri cu 2 miliarde de lei
Deputatul PMP de Bucureşti Sebastian Moise critică în termeni duri decizia Guvernului Dăncilă de a înlocui programul „Prima Casă” cu un proiect propriu denumit „O casă, o familie”.
Moise acuză lipsa de transparenţă a Executivului. „Nu a existat niciun fel de consultare publică privind această schimbare importantă, nefiind întrebaţi reprezentanţii constructorilor sau potenţialii beneficiari. [...]
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Stan Viorel (Grupul parlamentar al PSD)
Deputatul P.S.D. Neamţ Stan Viorel, secretar în cadrul Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport a prezentat în declaraţia politică, susţinută miercuri, 4 septembrie, în plenul Camerei Deputaţilor Programul Uniunii Europene de încurajare a consumului de fructe, legume şi lapte în şcoli. Prin această iniţiativă se doreşte promovarea unei alimentaţii sănătoase şi a unor regimuri alimentare echilibrate.
În acest an, Uniunea Europeană va aloca o sumă uriaşă pentru distribuirea de fructe, legume şi lapte în şcolile româneşti. Vorbim de 18 milioane de euro. Din aceşti bani, 6.8 milioane de euro se vor da pe fructe şi legume, iar de 10.8 milioane de euro se va asigura laptele. [...]
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Alina Teiş (Grupul parlamentar al PSD)
În declaraţia politică citită miercuri, 4 septembrie, în plenul Camerei Deputaţilor, doamna deputat Teiş Alina, membru în Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport şi membru în Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi a vorbit despre mărirea pensiilor.
România a înregistrat creşteri record, conform datelor institutului Eurostat şi Băncii Mondiale, astfel în perioada guvernării P.S.D., câştigul salarial mediu net pe economie a crescut cu 50%, iar punctul de pensie este de la 1 septembrie 2019 mai mare cu 45% faţă de 2016. [...]
|
ANUNȚ DE PRESĂ
primit de la domnul deputat Kelemen Hunor (Grupul parlamentar al UDMR)
Deputatul UDMR, Kelemen Hunor, preşedinte al Uniunii, va susţine, miercuri, 4 septembrie, începând cu ora 12.00, o declaraţie de presă pe tema alegerilor prezidenţiale ( holul din faţa sălii de plen - nivel P1).
La întâlnirea cu presa va participa şi Hegedüs Csilla, purtătorul de cuvânt al Uniunii.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Claudiu Răcuci (Grupul parlamentar al PNL)
Voi propune neimpozitarea subvenţiilor acordate în agricultură şi a terenurilor agricole lucrate
Deputatul PNL Claudiu Răcuci anunţă că va demara elaborarea unei popuneri de modificare a legislaţiei fiscale, astfel încât atât subvenţiile primite de fermieri de la Uniunea Europeană, cât şi terenurile lucrate să nu mai fie impozitate, începând cu anul 2020:
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Florica Cherecheş (Grupul parlamentar al PNL)
Învăţământul românesc se află într-o criză prelungită, ce ţine de 30 de ani!
Peste câteva zile începe şcoala în clădiri cu toalete în curte, în unităţi care nu prezintă siguranţă la incendii, cu manuale lipsă, profesori bulversaţi de recentele modificări ale contractelor de muncă, cu clase de liceu tot mai goale pentru că elevii nu pot ajunge la şcoală dacă nu li se decontează naveta, cu elevi care nu sunt deloc îndrumaţi spre cariera care li se potriveşte, cu elevi care sunt prezenţi doar pe hârtie, dar în realitate nu dau deloc pe la şcoală.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la preşedintele Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, domnul deputat Iusein Ibram (Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale)
Marţi, 3 septembrie 2019, a avut loc şedinţa Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, care a avut următoarea ordine de zi:
|
DECLARAŢIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Elena Hărătău (Grupul parlamentar al PSD)
Judeţul şi municipiul Bacău – un imens şantier de dezvoltare
Atât judeţul Bacău, cât şi municipiul-capitală, seamănă cu un imens şantier, graţie proiectelor demarate de autorităţile locale, în speţă Consiliul Judeţean şi Primăria Bacău.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat Vasile Varga (Grupul parlamentar al PNL)
Ministrul Fifor are obligaţia să redea poliţiştilor credibilitatea şi rolul în comunitate!
Deputatul PNL de Brăila, Vasile Varga, a atras atenţia, imediat după evenimentele de la Caracal, asupra anomaliilor cu care se confruntă Poliţia Română care, în urma unor reforme incoerente, a fost golită de responsabilităţi şi ruptă de realităţile din teren.
|
DECLARAŢIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Georgeta Carmen Holban (Grupul parlamentar al PSD)
Acord politic naţional populist şi fără nicio valoare pentru România!
Demersul şefului statului de a semna un acord politic naţional pe tema continuării României pe drumul Uniunii Europene a fost unul ilar, în condiţiile în care este evident că există un larg consens politic pe această temă.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Cristina Burciu (Grupul parlamentar al PSD)
Programul Naţional Casa Verde Fotovoltaice va fi un real succes
Programul privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională, sau altfel spus, Programul Naţional Casa Verde Fotovoltaice, se prefigurează a fi un real succes.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Dumitru Oprea (Grupul parlamentar al PNL)
Ruperea profundă de trecut şi de metehnele acestuia!
Începutul acestei sesiuni parlamentare ne aşează în faţa unor decizii extrem de importante pe care oamenii politici şi cetăţenii deopotrivă vor trebui să le ia. Alegerile europarlamentare au dat startul unui ciclu de 4 rânduri de alegeri, după mai bine de 3 ani de domnie a bunului plac şi a deciziilor anti-naţionale luate de coaliţia PSD-ALDE.
|
| |
|