COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la doamna deputat Mirela Furtună (Grupul parlamentar al PSD)
Participarea României la acţiunile militare din Afganistan
Îmi încep comunicatul prin transmiterea de sincere condoleanţe familiilor îndurerate ale celor doi români decedaţi şi însănătoşire grabnică pentru diplomatul român rănit grav în urma atacurilor teroriste talibane.
Am aflat cu durere în suflet de tragediile care s-au petrecut în ultimele zile în Afganistan, iar în calitatea mea de secretar al Comisiei pentru politică externă mă simt obligată să transmit un comunicat de presă prin care să prezint situaţia geopolitică din zonă. [...]
|
ANUNȚ DE PRESĂ
primit de la preşedintele Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării, Constantin Codreanu (Grupul parlamentar al PMP)
„Diaspora, românii din comunităţile istorice şi obiectivul ReUnirii”
Preşedintele Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării, deputatul Constantin Codreanu, organizează, în perioada 7-8 septembrie 2019, în intervalul orar 10:00 – 14:00, în sala „Drepturile Omului”, Palatul Parlamentului, dezbaterea „Diaspora, românii din comunităţile istorice şi obiectivul ReUnirii”, în colaborare cu Consiliul Mondial Român.
AGENDA EVENIMENTULUI
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat Dumitru Oprea (Grupul parlamentar al PNL)
Măsuri pentru stoparea transportului ilegal de persoane
Deputatul PNL, Dumitru Oprea, a solicitat ministrului interimar al Afacerilor Interne să explice ce acţiuni privind combaterea transportului ilegal de persoane se vor pune în aplicare după tragedia de la Caracal.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat Florin Roman (Grupul parlamentar al PNL)
PNL propune acordarea unui ajutor financiar pentru plata serviciului de bonă
PNL susţine familia şi creşterea natalităţii! Tocmai de aceea am iniţiat o propunere legislativă prin care urmărim să încurajăm acele familii care îşi doresc copii, dar care de multe ori sunt descurajate de costurile ridicate pentru angajarea unor bone, în contextul în care ne confruntăm cu o lipsă acută de creşe şi grădiniţe pentru copiii de vârstă preşcolară.
|