|
din 13 septembrie 2019
 |
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la doamna deputat Alina Teiş (Grupul parlamentar al PSD)
Doamna deputat Teiş Alina, membru în Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport şi membru în Comisia pentru egalitate de şanse între bărbaţi şi femei aminteşte de Ziua Pompierilor, care este sărbătorită în fiecare an pe 13 septembrie. Începând cu anul 1953, această zi marchează data bătăliei dusă de pompierii militari în Dealul Spirii în amintirea actului eroic al acestora, conduşi de locotenentul Pavel Zăgănescu, împotriva trupelor otomane, pentru apărarea revoluţiei de la 1848.
Aniversarea Zilei Pompierilor din România păstrează amintirea veşnic vie a curajului, onoarei, unităţii poporului şi dragostei de ţară, toate acestea având drept soclu – protecţia bunurilor, valorilor şi a vieţii, iar comunităţile se simt apărate în faţa primejdiilor. Prin munca, dăruirea şi eforturile permanente, pompierii fac posibilă asigurarea unui climat de securitate. [...]
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat Stan Viorel (Grupul parlamentar al PSD)
Deputatul PSD Neamţ, Stan Viorel, secretar în cadrul Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport remarcă data de 13 septembrie ca fiind Ziua Pompierilor Români. Moment deosebit, nu doar din punct de vedere istoric şi ca prilej de a face o incursiune în ceea ce înseamnă viaţa salvatorilor de profesie.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la preşedintele Comisiei pentru afaceri europene, domnul deputat Angel Tîlvăr (Grupul parlamentar al PSD)
Prima Preşedinţie română a Consiliului UE a fost un test de maturitate, trecut cu succes, fapt ce trebuie fructificat, pentru a ne promova mai bine interesele în domeniul afacerilor europene.
Domnul Angel Tîlvăr, preşedintele Comisiei pentru afaceri europene a Camerei Deputaţilor, s-a aflat joi, 12 septembrie 2019, la Berlin, la invitaţia domnului Gunther Krichbaum, preşedintele Comisiei pentru afaceri europene din Bundestag, prilej cu care cei doi oficiali au avut convorbiri pe teme prioritare ale agendei europene: viitorul UE, extinderea UE în zona Balcanilor de Vest sau problema migraţiei.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat Dumitru Oprea (Grupul parlamentar al PNL)
Cum vor fi rezolvate problemele Centrelor de Recuperare pentru Persoane cu Handicap?
Deputatul PNL Dumitru Oprea a solicitat Ministrului Sănătăţii să explice cum vor fi îmbunătăţite condiţiile de tratament ale bolnavilor din spitalele de psihiatrie şi centrele de recuperare a persoanelor cu handicap din România, care în prezent sunt adesea degradante şi dezumanizante.
|
| |
|