|
din 19 septembrie 2019
 |
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat Găvrilă Ghilea (Grupul parlamentar al PNL)
La Casa Verde, situaţia e... albastră!
Deşi Programul „Casa Verde Fotovoltaice” urma să fie aplicabil la nivel naţional, beneficiind de o alocare financiară de 107.396.471 euro, din care cea mai mare parte, respectiv 93.150.000 euro, provenea de la Fondul European de Dezvoltare Regională şi doar 14.246.471 euro de la bugetul de stat, aplicaţia informatică de înscriere în program, operaţională din data de 10.09.2019, ora 10, a fost suspendată după numai câteva ore de funcţionare, în jurul orei 16,30 a aceleiaşi zile, site-ul Administraţiei Fondului pentru Mediu motivând sincopa printr-o aşa zisă „analiză” asupra modului de funcţionare a algoritmului de înscriere a persoanelor fizice în program, acestea urmând să fie reluate „în cel mai scurt timp”.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la doamna deputat Simona Bucura-Oprescu (Grupul parlamentar al PSD)
Deputatul PSD, Simona Bucura-Oprescu, preşedintele Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Franceză – Adunarea Naţională, a participat, în perioada 12-15 septembrie, la Serbările consulare de la Lyon, un important eveniment care marchează colaborarea bilaterală, cu o componentă culturală semnificativă.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la doamna deputat Maricela Cobuz (Grupul parlamentar al PSD)
Camera Deputaţilor, în calitate de forum decizional, a adoptat miercuri, 18 septembrie 2019, cu 281 de voturi “pentru”, Legea prin care persoanele fără CNP vor avea acces la serviciile medicale.
|
| |
|