Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Comunicate de presă Versiunea pentru printare
din 22 octombrie 2019

  DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Cristina-Elena Dinu (Grupul parlamentar al PSD)
Sunt încrezătoare în forţa echipei PSD Giurgiu şi în puterea de mobilizare a primarilor noştri

În ultimele zile, Comitetul Executiv al PSD şi întâlnirile informale între conducere şi liderii judeţeni au adus clarificările absolut necesare pentru noi, atât în perspectiva abordării campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, cât şi în ceea ce priveşte unele decizii privind reorganizarea internă.

22 octombrie 2019 detalii
  DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Ciprian-Constantin Șerban (Grupul parlamentar al PSD)

În declaraţia sa politică susţinută marţi, 22 octombrie, sub titlul ,,Cu ocazia celebrării celei de-a 74-a Zi Internaţională a Organizaţiei Naţiunilor Unite, la data de 24 octombrie, având anul acesta ca temă principală „Planeta noastră. Viitorul nostru!”, să ne gândim mai mult în acţiunile noastre zilnice la protecţia mediului”, deputatul nemţean Ciprian-Constantin Șerban transmite următorul mesaj:

22 octombrie 2019 detalii
  DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Aida Căruceru (Grupul parlamentar al PSD)
“PNL va eşua pentru că Guvernul său va fi despre şi pentru partide, nu despre şi pentru români”

PNL va eşua în formarea unui Guvern şi a unei majorităţi, negocierile între partide reprezentând o babilonie.

22 octombrie 2019 detalii
  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la doamna deputat Alina Teiş (Grupul parlamentar al PSD)

Doamna deputat Teiş Alina, membru în Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport şi membru în Comisia pentru egalitate de şanse pentru bărbaţi şi femei a prezentat marţi, 22 octombrie, în plenul Camerei Deputaţilor declaraţia politică intitulată „România are nevoie de un preşedinte care să fie alături de fiecare cetăţean”. Ne apropiem tot mai mult de alegerile prezidenţiale, alegeri prin care România îşi va croi soarta pentru următorii cinci ani, de aceea este atât de important deznodământul lor!

22 octombrie 2019 detalii
  DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Elena Hărătău (Grupul parlamentar al PSD)
România se dezvoltă sub conducerea PSD, în ciuda blocajelor preşedintelui

În ciuda blocajului generat de preşedintele Iohannis, proiectele importante de infrastructură avansează în ritm alert în toată România!

22 octombrie 2019 detalii
  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la preşedintele Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării, domnul deputat Constantin Codreanu (Grupul parlamentar al PMP)
Solicit creşterea cuantumului burselor acordate studenţilor bursieri etnici români

Deputatul Constantin Codreanu, preşedintele Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării, l-a interpelat pe ministrul interimar al Educaţiei Naţionale cu privire la sub-finanţarea fondului de burse acordat studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor etnici români bursieri ai României, originari din Republica Moldova, Ucraina, Serbia, Ungaria, Bulgaria, Albania, Republica Macedonia de Nord şi alte state.

22 octombrie 2019 detalii
  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului

Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului şi-a desfăşurat lucrările în ziua de 14, 15, 16 şi 17 octombrie 2019.

22 octombrie 2019 detalii
  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la Comisia pentru buget, finanţe şi bănci

În perioada 14-18 octombrie 2019, o delegaţie a Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor a efectuat o vizită în R.P. Chineză, la invitaţia domnului Shi Yaobin, preşedintele Comisiei pentru afaceri bugetare a Comitetului Permanent al Adunării Naţionale Populare chineze.

22 octombrie 2019 detalii
  DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Georgeta-Carmen Holban (Grupul parlamentar al PSD)
Guvernarea PSD înseamnă mai multă bunăstare pentru români! Preşedinţia lui Iohannis înseamnă minciuni, certuri, blocaje şi nicio realizare

Românii o duc mai bine în guvernarea PSD. Câştigă mai mult, cumpără mai mult, standardul lor de viaţă a crescut.

22 octombrie 2019 detalii
  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat Petru-Bogdan Cojocaru (Grupul parlamentar al PSD)
112 – Urgenţă

Săptămâna aceasta am aprobat la Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului, proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.62/2019 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.34/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă şi pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.111/2011 privind comunicaţiile electronice.

22 octombrie 2019 detalii
  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la preşedintele Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării, domnul deputat Constantin Codreanu (Grupul parlamentar al PMP)
“Organizaţiile reprezentative ale românilor din Diaspora, comunităţile istorice şi R. Moldova se opun deciziei de a desfiinţa Ministerul pentru Românii de Pretutindeni”

Preşedintele Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării, deputatul Constantin Codreanu, a luat din nou atitudine de la tribuna Camerei Deputaţilor faţă de intenţia anunţată de Ludovic Orban, premierul desemnat, de a desfiinţa Ministerul pentru Românii de Pretutindeni.

22 octombrie 2019 detalii
  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la doamna deputat Beatrice Tudor (Grupul parlamentar al PSD)
Beatrice Tudor (PSD): Prin apelul la DNA şi subminarea DLAF, Dan Barna subminează justiţia românească. Parlamentarii USR trebuie să decidă dacă-l susţin sau se delimitează de Dan Barna

Deputatul PSD de Bucureşti, Beatrice Tudor, a declarat marţi, 22 octombrie, că prin poziţia sa, prin care a subminat Departamentul pentru Luptă Anti-Fraudă şi prin apelul ca DNA să verifice suspiciunile în privinţa modului în care preşedintele USR a delapidat fonduri europene, Dan Barna se face vinovat de subminarea justiţiei.

22 octombrie 2019 detalii
  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat Nicolaie-Sebastian-Valentin Radu (Grupul parlamentar al PSD)

În Parlamentul României se află în procedură legislativă Propunerea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului.

22 octombrie 2019 detalii
  DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Claudiu-Augustin Ilişanu (Grupul parlamentar al PSD)

În declaraţia sa politică susţinută marţi, 22 octombrie, intitulată ,,Guvernarea PSD a fost şi este singura opţiune pentru dezvoltarea României prin proiecte sustenabile, pentru o viaţă mai bună pentru români şi pentru respect şi curaj în exprimarea identităţii româneşti”, deputatul băcăuan Claudiu-Augustin Ilişanu, membru în Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic, aduce în discuţie câteva proiecte importante realizate la Bacău în timpul Guvernării PSD.

22 octombrie 2019 detalii
  DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Dumitru Oprea (Grupul parlamentar al PNL)
România are nevoie de alt guvern!

Deşi sunt diferenţe de opinie în rândul membrilor opoziţiei parlamentare care a demis guvernul Dăncilă, suntem de acord că prioritatea actuală este numirea unui nou executiv pentru înlăturarea completă a regimului Dragnea de la Palatul Victoria!

22 octombrie 2019 detalii
  DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Costel Lupaşcu (Grupul parlamentar al PSD)
Partidul Social Democrat NU va vota Guvernul lui Iohannis

“Partidul Social Democrat a luat decizia fermă de nu va vota Guvernul lui Iohannis.

22 octombrie 2019 detalii
 

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti joi, 24 septembrie 2026, 17:48