|
din 13 decembrie 2019
 |
ANUNŢ DE PRESĂ
Şedinţa Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului va avea loc luni, 16 decembrie, începând cu ora 9.00 (la Camera Deputaţilor, sala „Barbu Catargiu”, nivel P1).
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat Nicolae Daniel Popescu (Grupul parlamentar al USR)
Românii din Marea Britanie trebuie să se pregătească pentru Brexit
Premierul Boris Johnson şi Partidul Conservator au câştigat categoric alegerile parlamentare anticipate de joi, 12 decembrie 2019, ceea ce înseamnă că viitorul Cabinet de miniştri va scoate Marea Britanie din Uniunea Europeană cât mai repede, şi în orice condiţii.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la doamna deputat Alina Teiş (Grupul parlamentar al PSD)
Ziua tipografului
Astăzi aniversăm "Ziua tipografului". Tipografii sunt cei care ne fac frumoasele cărţi şi albume, ne tipăresc ziarele.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat Dumitru Oprea (Grupul parlamentar al PNL)
„De ce nu se citeşte?“
Deputatul PNL, Dumitru Oprea, a adresat ministrului Culturii o solicitare privind elaborarea legii care să reglementeze achiziţia fondului de carte de către biblioteci.
|
| |
|