Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Comunicate de presă Versiunea pentru printare
din 23 aprilie 2020

  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat Nicolae Daniel Popescu (Grupul parlamentar al USR)
USR a votat modificările aduse programului de susţinere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducţie

Parlamentarii Uniunii Salvaţi România din Camera Deputaţilor au votat pentru adoptarea proiectului de Lege nr. 474/2019 pentru modificarea anexelor nr.1-5 la Legea nr.195/2018 privind aprobarea Programului de susţinere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducţie.

23 aprilie 2020 detalii
  DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Camelia Gavrilă (Grupul parlamentar al PSD)
Respectul pentru oameni şi pentru natură, măsuri sociale si economice importante
Perspective şi demersuri legislative social-democrate

Rigoarea şi consecvenţa activităţilor parlamentare continuă şi în sistem online, pentru a susţine, dezbate şi completa iniţiative legislative importante, propuneri ale Guvernului, ordonanţe de urgenţă ce vin în sprijinul cetăţenilor sau structurează măsuri economice şi sociale, facilităţi fiscale, aspecte medicale, ţinând cont şi de contextul social şi economic actual.

23 aprilie 2020 detalii
  DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Florica Cherecheş (Grupul parlamentar al PNL)
Mesajul preşedintelui Iohannis este o dovadă de încredere pe care o primesc românii

Românii au fost şi rămân, în continuare, partenerii Guvernului şi ai autorităţilor locale în combaterea noului Coronavirus. Mesajul preşedintelui României, Klaus Iohannis, care a anunţat că după 15 mai va urma o perioadă de relaxare a restricţiilor, este o dovadă că românii şi-au făcut datoria faţă de semenii lor şi este un semnal de încredere şi responsabilizare pe care îl primesc toţi cetăţenii ţării pentru perioada următoare.

23 aprilie 2020 detalii
  DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Beatrice Tudor (Grupul parlamentar al PSD)
PSD a declanşat ofensiva parlamentară: sprijin pentru urmaşii personalului medical decedat în urma acţiunilor anti-COVID, anularea dobânzii la dobândă şi interzicerea exportului de buşteni

Beatrice Tudor, deputat PSD de Bucureşti, susţine că legea iniţiată de parlamentarii social-democraţi care prevede că la decesul unui membru al personalului medical care participă la acţiuni împotriva COVID-19 se acordă familiei acestuia un ajutor suplimentar în cuantum de două salarii medii de economie reprezintă un gest de recunoştinţă necesar, fiind o măsură pe care personalul medical o merită.

23 aprilie 2020 detalii
  DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Nicolae Georgescu (Grupul parlamentar al PSD)
Guvernanţii bagă în faliment agenţiile româneşti de turism!

Se aud în ultima perioadă strigăte disperate din partea preşedintelui Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism, din partea agenţiilor de turism şi din partea românilor care au plătit pentru a merge în vacanţă! Domeniul turism este într-un adevărat blocaj, aproape de faliment! 

23 aprilie 2020 detalii
  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la preşedintele Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi, doamna deputat Cristina-Ionela Iurişniţi (Grupul parlamentar al USR)

Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi din cadrul Camerei Deputaţilor s-a reunit în şedinţă online în data de 22 aprilie, de la ora 14:30. Şedinţa a fost condusă de doamna preşedinte Cristina-Ionela Iurişniţi, care a declarat deschise lucrările Comisiei şi a supus la vot proiectul ordinii de zi, acesta fiind aprobat cu majoritate de voturi.

23 aprilie 2020 detalii
  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la Grupul parlamentar PRO Europa
PRO România propune ca Guvernul să achiziţioneze şi să distribuie câte un set de 30 de măşti pentru fiecare cetăţean, până la data de 15 mai

PRO România a iniţiat joi, 23 aprilie, un proiect de lege care prevede acordarea de măşti pentru protecţia cetăţenilor români, în contextul pandemiei de coronavirus, stabilind regimul de achiziţie şi de distribuţie a seturilor. Iniţiativa este semnată şi susţinută şi de parlamentari ai Partidului Social Democrat.

23 aprilie 2020 detalii
  DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la de la preţedintele Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi, doamna deputat Cristina Iurişniţi (Grupul parlamentar al USR)
Noile reglementări cu privire la învăţarea în mediul online

Ministerul Educaţiei a anunţat că toate cursurile din mediul online devin obligatorii pentru profesori şi elevi. Astfel, prin noul Ordin de Ministru se prevede obligaţia părinţilor sau tutorilor de a asigura copiilor mijloace digitale necesare pentru a putea participa la activitatea şcolară la distanţă. Totodată, toţi elevii vor fi obligaţi să participe la cursurile online care vor fi monitorizate.

23 aprilie 2020 detalii
  DECLARAŢIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Nicolae Giugea (Grupul parlamentar al PNL)
Avem şansa de a transforma criza într-un set de oportunităţi de dezvoltare pentru România

Deputatul PNL de Dolj Nicolae Giugea salută anunţul Preşedintelui României privind relaxarea interdicţiilor impuse pe perioada stării de urgenţă după data de 15 mai şi anunţă că Guvernul Orban elaborează deja un nou şi amplu set de măsuri de relansare economică post-criză:

23 aprilie 2020 detalii
 

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 7:51