COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la doamna deputat Roxana Mînzatu (Grupul parlamentar al PSD)
Dotarea elevilor vulnerabili şi a profesorilor cu dispozitive conectate la internet, votată de Camera Deputaţilor
Roxana Mînzatu, deputat PSD de Braşov şi fost ministru al Fondurilor Europene, a introdus un amendament la Legea Educaţiei Naţionale prin care devine obligatorie dotarea elevilor vulnerabili şi a profesorilor cu dispozitive conectate la internet, astfel încât aceştia să aibă acces la procesul de educaţie online.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Eugen Neaţă (Grupul parlamentar al PSD)
La mulţi ani, Râmnicu Vâlcea!
Miercuri, 20 mai, este ziua municipiului Râmnicu Vâlcea. La 20 mai 1388, domnitorul Mircea cel Bătrân semna un hrisov în care este folosit pentru prima dată numele locului Râmnic. Acesta este documentul pe care istoricii l-au ales pentru a stabili vârsta oraşului.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Angel Tîlvăr (Grupul parlamentar al PSD)
“Era de aşteptat ca un guvern construit doar pentru forţarea de alegeri anticipate să fie cel mai slab din Europa”.
În urmă cu un secol, sociologul german Max Weber făcea un portret al politicianului, care, în viziunea sa, trebuia să aibă trei calităţi: să fie pasionat de ceea ce face, să dea dovadă de responsabilitate şi să aibă un simţ al proporţiei, al cumpătării şi al bunei măsuri.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Ioan Balan (Grupul parlamentar al PNL)
Ioan Balan (PNL): Cea mai mare creştere economică din UE înregistrată în România demonstrează că Guvernul PNL aplică măsuri corecte!
În ultimele două luni, românii sunt cei care au dus greul acestei crize sanitare şi economice, însă eforturile tuturor ne-au ajutat să depăşim cele mai dificile momente ale acestei încercări.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la preşedintele Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, domnul deputat Iusein Ibram (Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale)
Marţi, 19 mai 2020, a avut loc şedinţa online a Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, care a avut următoarea ordine de zi:
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Horia Nasra (Grupul parlamentar al PSD)
Raiul Șmecherilor de pe Tarniţa continuă şi în 2020. Autorităţile din Cluj sunt paralizate de frică! Prefectul Clujului doarme!
Clujul şi instituţiile statului la picioarele şmecherilor de pe Tarniţa şi la ordinul gulerelor albe care au vile şi ambarcaţiuni? Da! Aşa este!
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat Nicolae Daniel Popescu (Grupul parlamentar al USR)
USR a votat pentru adoptarea proiectului care modifică şi completează legea apiculturii
Măsurile contra mierii falsificate merg la promulgare
Miercuri a fost adoptat, în plenul Camerei Deputaţilor, proiectul de lege nr. 221/2017 care modifică şi completează Legea apiculturii nr. 383/2013. Grupul parlamentar al USR a votat pentru adoptare, iar proiectul merge la preşedintele României pentru promulgare.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Cristina Elena Dinu (Grupul parlamentar al PSD)
PSD va reporni România în locul guvernului IOC
„Repornim România” este un program al PSD de sprijin economic imediat şi concret, cu baze reale de implementare, în replică la lipsa ideilor guvernamentale pentru reconstrucţia economică şi generală a ţării. Biroul Permanent Naţional al PSD a decis ca documentul respectiv să intre cât mai rapid în dezbatere parlamentară.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la preşedintele Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi, doamna deputat Cristina Iurişniţi (Grupul parlamentar al USR)
Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi, reunită în şedinţă
Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi a Camerei Deputaţilor s-a reunit în şedinţă online în data de 19 mai, de la ora 16.00. Şedinţa a fost condusă de doamna preşedinte Cristina-Ionela Iurişniţi, care a declarat deschise lucrările Comisiei şi a supus la vot proiectul ordinii de zi, acesta fiind aprobat cu majoritate de voturi.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat Dumitru Oprea (Grupul parlamentar al PNL)
Cum ne arătăm recunoştinţa faţă de
asistenţii medicali?
Deputatul PNL, Dumitru Oprea, a solicitat ministrului Sănătăţii informaţii privind măsurile avute în vedere pentru asigurarea unui număr suficient de asistenţi medicali şi pentru menţinerea lor în sistemul naţional de sănătate.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Răzvan Rotaru (Grupul parlamentar al PSD)
Fake-news-urile lui Iohannis au făcut înconjurul Europei! Românii aşteaptă soluţii pentru ieşirea din criză, nu acţiuni electorale!
„Toată lumea şi-a dat seama că Iohannis face campanie electorală pentru PNL folosindu-se de fake news-uri pe care le lansează din poziţia de preşedinte! Toţi partenerii din Uniunea Europeană şi-au dat seama de făţărnicia şi ipocrizia preşedintelui României care e în stare să genereze conflicte etnice fără niciun motiv real!”, a declarat deputatul PSD Răzvan Rotaru.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Maricela Cobuz (Grupul parlamentar al PSD)
În plină pandemie cu virusul Covid-19, Guvernul PNL a îngenuncheat sistemul de sănătate din judeţul Suceava
Ca urmare a transformării Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava în ”spital covid”, mii de pacienţi din judeţul Suceava au de suferit din cauza limitării accesului la serviciile medicale.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Anişoara Radu (Grupul parlamentar al PSD)
PSD salvează IMM-urile româneşti
Devine din ce în ce mai evident că actualul Guvern Iohannis-Orban nu este capabil sau nu doreşte să ajute IMM-urile. Acest program IMM Invest propus de Orban&co a reprezentat o palmă dată tuturor antreprenorilor români. Un program aşteptat cu mare interes de români a demarat prin imposibilitatea folosirii portalului pus la dispoziţie de autorităţi.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Vasile Cîtea (Grupul parlamentar al PSD)
Recesiunea educaţională
Ministerul Educaţiei este dislocat într-un scenariu SF mediocru. Altfel nu se pot explica declaraţiile doamnei ministru Monica Anisie, complet defazate de actualitatea românească.
|
DECLARAȚIE DE PRESA
primit de la domnul deputat Nicu Niţă (Grupul parlamentar al PSD)
Măsuri pentru agricultură pe timpul pandemiei Covid-19
Seceta de anul acesta e la fel de cruntă precum cea din anul 1947. De vină sunt iarna fără zăpadă, lipsa ploilor de primăvară, la care s-a adunat şi vântul puternic.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Elena Hărătău (Grupul parlamentar al PNL)
Transportul 100% gratuit pentru toţi elevii navetişti va deveni o realitate în România
Guvernul României a rezolvat problemele avute până acum de copiii care merg la şcoală în altă localitate decât cea de domiciliu.
|
DECLARAŢIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Nicolae Giugea (Grupul parlamentar al PNL)
Criza actuală ar trebui să fie impulsul decisiv pentru reformarea administrativă şi instituţională a statului român
Deputatul PNL de Dolj, Nicolae Giugea, avertizează asupra faptului că o revenire a epidemiei în toamna acestui an este posibilă, iar faptul că Guvernul Orban a reuşit să gestioneze criza cu o administraţie publică şubredă şi instituţii excesiv politizate, nu ne dă garanţia că un următor val ar putea să fie gestionat la fel de bine:
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Tamara Ciofu (Grupul parlamentar al PSD)
Sănătatea botoşănenilor e prioritatea mandatului meu de parlamentar! Am solicitat fonduri pentru dotarea Spitalului de Boli Cronice din Botoşani!
„În primul mandat de deputat am promovat în Parlament iniţiative legislative prin care am urmărit să generez echitate în domeniul protecţiei copilului, asistenţei sociale a copiilor şi adulţilor cu dizabilităţi, am susţinut măsuri pentru sprijinirea familiilor cu probleme sociale, majorarea bursele pentru copiii cu performanţe şcolare şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale părinţilor care au copii cu autism.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Georgeta Carmen Holban (Grupul parlamentar al PSD)
Orbane, demisia!
Cele trei zile dintre încetarea stării de urgenţă şi intrarea în starea de alertă au generat numeroase cazuri de haos, incertitudine şi pericol la adresa sănătăţii publice. Realmente s-au înregistrat o serie de evenimente cu un grad ridicat de risc de îmbolnăvire a populaţiei, iar unicii responsabili pentru acestea au fost, fără îndoială, guvernanţii.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Cornel Itu (Grupul parlamentar al PSD)
Centrele pentru persoane vârstnice, focare de infecţie cu coronavirus
Realitatea ultimelor luni ne-a arătat că persoanele vârstnice sunt cele mai vulnerabile în faţa noului coronavirus. Cu atât mai mult, vârstnicii din aziluri sunt expuşi infectării, având în vedere faptul că trăiesc în colectivitate, având contact cu zeci de alte persoane rezidente în cămin, plus îngrijitori, spre deosebire de cei care se află în interiorul unei familii.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Marius Budăi (Grupul parlamentar al PSD)
Raportul Guvernului PNL în starea de urgenţă - Cronica unui dezastru anunţat!
Zero protecţie pentru populaţie, peste 300 de mii de amenzi aplicate!
Chestorul Camerei Deputaţilor, deputatul PSD Marius Budăi, a atras atenţia că Raportul de activitate al Guvernului PNL din perioada stării de urgenţă este cea mai mare bătaie de joc la adresa românilor din partea clasei politice de până acum!
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la Grupul parlamentar PRO Europa
PRO România şi PSD iniţiază moţiunea simplă
”Pas cu pas am ajuns în colaps educaţional - PNL a creat România NeEducată”
PRO România şi PSD au depus miercuri, 20 mai, o moţiune simplă îndreptată împotriva ministrului Educaţiei, Monica Anisie. Sub titlul ”Pas cu pas am ajuns în colaps educaţional - PNL a creat România NeEducată”, documentul prezintă în detaliu situaţiile care au compromis dreptul la educaţie pentru mulţi elevi, pe perioada coronacrizei.
|
| |