|
din 22 mai 2020
 |
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Bogdan Cojocaru (Grupul parlamentar al PSD)
Guvernul PNL lasă elevii şi studenţii fără gratuitate pe transportul feroviar
După ce cadrele didactice au aflat zilele trecute de la ministrul habarnist al Educaţiei că vor începe cursurile de formare pentru predarea online abia după încheierea anului şcolar, Ministerul Transporturilor, prin CFR Călători, îi lasă acum pe elevi şi studenţi fără legitimaţiile gratuite de transport.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat Dănuţ Bica (Grupul parlamentar al PNL)
Dănuţ Bica, deputat PNL, anunţă demararea proiectului de reabilitare a Gării Regale din Curtea de Argeş
Deputatul PNL de Argeş, Dănuţ Bica, afirmă că restaurarea şi reabilitarea Gării Regale din Curtea de Argeş este încă unul dintre proiectele de investiţii pe care PSD le-a blocat ani de-a rândul, dar pe care Guvernul PNL, chiar şi în condiţiile crizei sanitare şi economice generate de epidemia de coronavirus, le va implementa în perioada următoare:
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Elena Hărătău (Grupul parlamentar al PNL)
„Industria de apărare va fi revigorată printr-un program concret pe zece ani”
Guvernul României a lansat un mesaj pozitiv privind susţinerea industriei de apărare, îndeosebi sprijinirea producţiei româneşti, cu prioritate în sectoarele strategice.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat Eugen Neaţă (Grupul parlamentar al PSD)
Lemn pentru foc, nu piedici guvernamentale
În urmă cu exact trei ani, în iunie 2017, am depus în Parlamentul României un amendament pentru modificarea Codului Silvic, privind simplificarea procedurii de exploatare şi circulaţie a materialelor lemnoase destinate consumului propriu.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la vicepreşedintele Comisiei pentru învăţământ,
ştiinţă, tineret şi sport, doamna deputat Camelia Gavrilă (Grupul parlamentar al PSD)
Riscuri noi de amplificare a fenomenului de abandon şcolar
-Analize şi soluţii -
Potrivit studiilor europene, rata abandonului şcolar timpuriu în România, era, încă din 2018, printre cele mai mari din Uniunea Europeană. Se consemna atunci o rată de 16,4%. În acest trist clasament al abandonului şcolar, ţara noastră era precedată doar de Spania (17,9%) şi de Malta (17,5%), situaţia cu atât mai gravă cu cât, la polul opus, alte ţări au arătat că se poate şi altfel: un nivel scăzut al abandonului şcolar timpuriu se înregistra în Croaţia (3,3%), Slovenia (4,2%), Lituania (4,6%) sau în Grecia (4,7%).
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat Dan-Răzvan Rădulescu (Grupul parlamentar al USR)
Propunerea legislativă pe care am inaintat-o privind introducerea hidrogenului sulfurat pe lista poluanţilor atmosferici luaţi în considerare în evaluarea calităţii aerului înconjurător a fost adoptată de Senat.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Răzvan Rotaru (Grupul parlamentar al PSD)
Rareş Bogdan, ajunge cu nesimţirea de liberal cu care te-ai urcat pe voturile românilor! Cere-ţi scuze imediat de la botoşănenii pe care i-ai jignit!
Deputatul social-democrat botoşănean Răzvan Rotaru îi solicită europarlamentarului Rareş Bogdan să îşi ceară scuze faţă de botoşăneni, pe care îi jigneşte ori de câte ori are ocazia. Ultima dată, prim-vicepreşedintele PNL a declarat că dacă avea el rol executiv, Ioan Buda, fostul chestor de la vamă, era şef de post într-o comună de prin Botoşani.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat Dumitru Oprea (Grupul parlamentar al PNL)
Stadiul lucrărilor pentru închiderea depozitelor neconforme de deşeuri
Deputatul PNL, Dumitru Oprea, a solicitat ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor informaţii privind stadiul în care se află lucrările pentru închiderea celor 48 de depozite neconforme de deşeuri şi ce măsuri vor fi luate pentru încadrarea în termenul prevăzut de scrisoarea Comisiei Europei.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Vasile Cîtea (Grupul parlamentar al PSD)
Barele de cupru
Guvernul Orban II se gândeşte la scheme. Este declaraţia prim-ministrului făcută luni, în plenul Parlamentului. Este exact ceea ce susţinem şi noi, social –democraţii.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Gabriel Horia Nasra (Grupul parlamentar al PSD)
TETAROM V pus pe butuci de PNL pe motiv că nu sunt bani! Au trecut patru ani de când Dorin Lojigan şi Alin Tişe au fost aleşi, iar TETAROM V a rămas un proiect pe hârtie!
Au trecut patru ani de la preluarea mandatelor de primar al municipiului Câmpia Turzii, în cazul lui Dorin Lojigan, şi cel de preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, în cazul lui Alin Tişe, iar promisiunea fluturată în campania electorală din 2016 cu privire la parcul industrial TETAROM V a rămas, evident, neonorată.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la preşedintele Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, domnul deputat Alexandru Stănescu (Grupul parlamentar al PSD)
Ca urmare a apariţiei în spaţiul public (TV) a informaţiei eronate privind eliminarea sintagmei „produs românesc” de pe eticheta produsului agroalimentar românesc, vă precizăm următoarele:
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Cristina Elena Dinu (Grupul parlamentar al PSD)
Parlamentul trebuie să facă lumină în afacerea plecării muncitorilor români în străinătate în plină stare de urgenţă
PSD va cere în Parlament constituirea unei comisii de anchetă pe tema plecării la muncă în străinătate a mii de români şi mai ales a condiţiilor în care s-au derulat aceste contracte.
|
| |
|