DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Mirela Furtună (Grupul parlamentar al PSD)
USR şi sifonatul banilor publici
Partidul care s-a brevetat ca fiind cel mai curat din politica românească a căutat tot felul de tertipuri pentru a şifona banii publici.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Mihaela Huncă (Grupul parlamentar PRO Europa)
Sper într-o demisie de onoare a ministrului Educaţiei şi Cercetării Monica Anisie. Am iniţiat şi susţinut alături de alţi 92 de colegi din Camera Deputaţilor moţiunea intitulată „Pas cu pas am ajuns în colaps educaţional – PNL a creat România NeEducată”.
Pro România solicită demisia ministrului Educaţiei, Monica Anisie, acuzând „haos” în domeniu, dar şi „lipsă de viziune şi de strategie, care au făcut ca preşcolari, elevi, studenţi, părinţi, bunici şi personal din învăţământ să trăiască luni de zile în panică şi nesiguranţă.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primit de la doamna deputat Beatrice Tudor (Grupul parlamentar al PSD)
Marcel Vela nu este doar personajul bâlbâit în geacă de piele, este Ministrul Haos. Decalogul motivelor pentru care trebuie să plece!
Deputatul PSD de Bucureşti, Beatrice Tudor, a prezentat, în contextul dezbaterii moţiunii simple iniţiate de social-democraţi împotriva ministrului de interne, un decalog al erorilor imputabile lui Marcel Vela în perioada stării de urgenţă, în ceea ce priveşte modul în care a fost administrată această situaţie specială.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Vasile Cîtea (Grupul parlamentar al PSD)
Limita maximei incompetenţe
Cu mare putere de convingere, doamna ministru Monica Anisie a reuşit să ne lămurească despre necesitatea absolută de a o trimite să îşi exercite competenţele în alte zone decât în învăţământul românesc.
Proiectul România Educată are un nume frumos şi promiţător, dar din păcate, nu are nici un conţinut, iar responsabila de resort nu a reuşit să îi confere vreo greutate. [...]
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Dumitru Oprea (Grupul parlamentar al PNL)
Un plan pentru o Uniune Europeană mai puternică
Uniunea Europeană dovedeşte încă o dată că are resurse importante pentru a rămâne unită, chiar şi în faţa unei provocări majore, precum o pandemie. O mutare importantă a avut loc săptămâna trecută în Europa. Cele două mai mari economii ale Uniunii Europene, Germania şi Franţa, au ajuns la o înţelegere care poate fi considerată, fără teamă de exagerare, istorică.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat Cornel Zainea (Grupul parlamentar al USR)
Legea Mirosurilor, mai aproape de adoptare
Un vid legislativ în privinţa calităţii aerului ar urma să fie acoperit de Legea Mirosurilor, un proiect iniţiat de parlamentarii USR, Allen Coliban şi Cornel Zainea, cu susţinerea mai multor parlamentari din diferite partide.
|
SCRISOARE DESCHISĂ
primită de la domnul deputat Dan-Răzvan Rădulescu (Grupul parlamentar al USR)
Având în vedere deciziile Ministerului Educaţiei cu privire la Metodologia de organizare, desfăşurare şi structura probelor de aptitudini pentru admiterea în liceele vocaţionale pentru anul 2020, am adresat o scrisoare deschisă ministrului de resort, încercând să evit transformarea procedurilor speciale de anul acesta într-un instrument de discriminare.
|
DECLARAŢIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Georgeta-Carmen Holban (Grupul parlamentar al PSD)
„Învăţământul românesc va suferi ani de zile din cauza colapsului generat de ministrul Educaţiei”
Management defectuos. Astfel se poate descrie prestaţia jalnică de până acum a ministrului Educaţiei şi Cercetării, vinovat indiscutabil de bulversarea acestui an de învăţământ.
Monica Anisie a creat un haos de nedescris în educaţia naţională după izbucnirea crizei coronavirusului, iar închiderea şcolilor a generat practic anularea acestui an şcolar! [...]
|
DECLARAŢIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Nicolae Giugea (Grupul parlamentar al PNL)
Pentru prima dată după deschiderea frontierelor, Guvernul PNL protejează drepturile românilor care muncesc în străinătate
Deputatul PNL de Dolj Nicolae Giugea se declară revoltat de modul în care drepturile cetăţenilor români care muncesc din greu în străinătate sunt călcate în picioare de angajatori, de firmele unor intermediari şi de autorităţile din statele respective şi spune că, pentru prima dată în ultimele două decenii, Guvernul PNL se implică direct şi ferm în protejarea drepturilor acestora:
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Ioan Balan (Grupul parlamentar al PNL)
Moţiunea de cenzură anunţată de PSD arată iresponsabilitatea maximă a socialiştilor faţă de problemele majore cu care se confruntă ţara
Deputatul PNL Ioan BALAN se declară îngrijorat de faptul că reprezentanţii PSD şi ai partidelor satelit se pregătesc pentru depunerea unei moţiuni de cenzură în Parlament şi consideră că o criză politică declanşată de căderea Guvernului Orban ar agrava şi mai puternic criza sanitară şi economică:
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat George Șişcu (Grupul parlamentar al PNL)
Unii vor să întreţină neapărat confuzia. Preocuparea noastră este să reclădim economia şi să salvăm locurile de muncă!
În ultimele săptămâni s-au înmulţit dezbaterile şi polemicile în spaţiul public cu privire la evoluţia pandemiei de Covid-19 în ţara noastră. E şi firesc să se întâmple acest lucru, câtă vreme nu toţi gândim la fel, iar România este o ţară democratică în care ne exprimăm liber punctele de vedere.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Cristina Burciu (Grupul parlamentar al PNL)
Investiţiile în infrastructura de transport vor uşura accesul clujenilor spre Capitală şi spre vestul ţării
În paralel cu măsurile de combatere a pandemiei noului coronavirus, Guvernul PNL a continuat şi proiectele de dezvoltare a ţării.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Stan Viorel (Grupul parlamentar al PSD)
Ceva banal: o şcoală ca o şcoală
În dubla mea calitate (deputat şi cadru didactic) cer Guvernului liberal să ia măsuri imediate pentru reglementarea situaţiei intolerabile în care se zbate învăţământul românesc.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Oana-Silvia Vlăducă (Grupul parlamentar PRO Europa)
Ultimele două luni de zile au arătat ce înseamnă să abuzezi de numirea unor docili fără anvergură în funcţii-cheie. Ministrul Educaţiei, doamna Anisie, a fost pusă în Guvern de domnul Orban cam la fel cum a fost pus domnul Orban premier. Căutaţi orice explicaţii doriţi, dar competenţa nu se va regăsi printre ele.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Neculai Iftimie (neafiliat)
Libertate vs acceptarea inacceptabilului
În perioadele dificile, se ivesc, ca roiurile de lăcuste “pescuitorii în ape tulburi “. Este o categorie de oameni care îşi caută proeminenţa negând adevăruri evidente, incitând la nesupunere civică, introducând teme false şi creând panică.
Una dintre cele mai importante cuceriri ale civilizaţiei moderne este respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. Au fost cucerite cu greu, de-a lungul a sute de ani şi nimeni nu este dispus , în lumea de astăzi, să-şi cedeze drepturile şi libertăţile. [...]
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Cristina Iurişniţi (Grupul parlamentar al USR)
Discursul doamnei deputat Cristina Iurişniţi în cadrul moţiunii simple adresate doamnei ministru Monica Anisie
Stimată doamnă ministru,
Traversăm o criză sanitara fără precedent care schimbă istoria, schimbă paradigme de gândire şi de comportament, dar a creat oportunităţi pentru a pune în mişcare o igienizare absolut indispensabilă a sistemului de educaţie profund anchilozat şi nefuncţional în dezvoltarea de competenţe, abilităţi şi valori pentru toţi copiii , în spiritul egalităţii de şanse.
|
| |