Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Comunicate de presă Versiunea pentru printare
din 17 iunie 2020

  DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Nicolae Georgescu (Grupul parlamentar al PSD)
Situaţie disperată pentru UAT-uri – multe sunt aproape de faliment! Cer de urgenţă guvernanţilor să sprijine primăriile!

În Guvernarea PNL, ajung tot mai greu bani în Argeş, pentru primării. Recent, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei a virat peste 95 de milioane de lei pentru decontarea facturilor la lucrările realizate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL).

17 iunie 2020 detalii
  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la preşedintele Comisiei pentru muncă şi protecţie socială, domnul deputat Adrian Solomon (Grupul parlamentar al PSD)

Miercuri am depus la Parlament o iniţiativă legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.156/2000 privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate, împreună cu mai mulţi parlamentari PSD, în vederea creării unor condiţii mai bune cetăţenilor români care pleacă la muncă sezonieră în străinătate.

17 iunie 2020 detalii
  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la preşedintele Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi, doamna deputat Cristina Iurişniţi (Grupul parlamentar al USR)
Miniştrii Vela, Predoiu şi Avocatul Poporului trebuie să dea explicatii cetăţenilor. Fetele şi femeile din România nu pot fi la infinit victime ale infractorilor şi nepăsării autorităţilor Preşedinta Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi, deputata USR Cristina Iurişniţi, solicită explicaţii miniştrilor Vela şi Predoiu, cât şi Avocatului Poporului şi Copilului, privind necesitatea unor intervenţii de urgenţă în ceea ce priveşte violenţa domestică şi sexuală din România.
17 iunie 2020 detalii
  DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Costel Lupaşcu (Grupul parlamentar al PSD)
Prostia PNL ucide la Botoşani!

Deputatul PSD Costel Lupaşcu a criticat aspru, în declaraţia politică din data de 17 iunie, felul în care Guvernul liberal a gestionat problema sănătăţii publice în Botoşani, în perioada pandemiei de coronavirus.

17 iunie 2020 detalii
  DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Georgeta-Carmen Holban (Grupul parlamentar al PSD)
Guvernul liberal aruncă bolnavii de cancer în disperare

Consider că tratamentul aplicat bolnavilor de cancer de către guvernul liberal este incalificabil pentru o ţară democratică şi europeană. Asociaţiile bolnavilor de cancer acuză, explicit, guvernul Orban că i-a condamnat la moarte pe bolnavii cu afecţiuni oncologice, transformaţi în victime colaterale ale bătăliei autorităţilor cu noul coroniavirus.

17 iunie 2020 detalii
  DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Dumitru Oprea (Grupul parlamentar al PNL)
PSD, fără voinţă pentru a proteja elevii

Se vor putea întoarce copiii noştri la şcoală în siguranţă din toamnă? Răspunsul este greu de dat în acest moment, pentru că guvernul liberal e obligat să rezolve în următoarele trei luni probleme pe care PSD le-a ignorat ani la rândul.

17 iunie 2020 detalii
  DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Vasile Cîtea (Grupul parlamentar al PSD)
Până la ultima comandă

În panoplia luptei politice, liberalii de rit nou au introdus o armă inedită: tupeul politicianist. Este o formă de insolenţă amestecată cu inconştienţă, grandomanie şi ignorare a prevederilor Constituţiei ţării.

17 iunie 2020 detalii
  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la preşedintele Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, domnul deputat Ibram Iusein (Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale)

Marţi, 16 iunie 2020, a avut loc şedinţa online a Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, care a avut următoarea ordine de zi:

17 iunie 2020 detalii
  DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Elena Hărătău (Grupul parlamentar al PNL)
Ministerul Educaţiei şi Cercetării s-a achitat cu brio de finalizarea în condiţii bune a anului şcolar

Sunt convinsă că principalul reproş adus în această perioadă ministrului Educaţiei, şcoala online în pandemie, nu este acoperit de realitate.

17 iunie 2020 detalii
  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la preşedintele Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi, doamna deputat Cristina Iurişniţi (Grupul parlamentar al USR)
Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi, reunită în şedinţă

Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi a Camerei Deputaţilor s-a reunit în şedinţă online în data de 16 iunie, de la ora 15:30. Şedinţa a fost condusă de doamna preşedinte Cristina-Ionela Iurişniţi, care a declarat deschise lucrările Comisiei şi a supus la vot proiectul ordinii de zi, acesta fiind aprobat cu majoritate de voturi.

^ [...]

17 iunie 2020 detalii
  DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Cristina-Elena Dinu (Grupul parlamentar al PSD)
Susţin protestul salariaţilor DGASPC Giurgiu, neplătiţi de două luni

Sunt în asentimentul salariaţilor DGASPC Giurgiu şi susţin protestul organizat ieri de aceştia, deoarece situaţia lor este inacceptabilă şi inadmisibilă într-o ţară europeană aşa cum este România.

17 iunie 2020 detalii
  DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat George Șişcu (Grupul parlamentar al PNL)
Există o determinare cum n-am văzut la guvernările anterioare pentru demararea unor investiţii de anvergură!

România are nevoie ca de aer de proiecte mari de infrastructură, iar PNL are determinarea să mişte lucrurile. S-a făcut prea puţin în ultimii 30 de ani, iar comunităţi întregi au fost neglijate, fiind condamnate la izolare şi sărăcie. Avem de recuperat masiv în următorii ani, dar veştile care vin sunt îmbucurătoare, inclusiv pentru locuitorii judeţului Tulcea!

17 iunie 2020 detalii
  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat Dumitru Oprea (Grupul parlamentar al PNL)
Oferta PSD în domeniul turismului: ieşenii au o zi de vacanţă de petrecut în tren

Deputatul PNL Dumitru Oprea a solicitat ministrului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor informaţii privind motivul pentru care TAROM nu a inclus Iaşul pe lista curselor estivale către litoralul românesc.

17 iunie 2020 detalii
  DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Cristina Burciu (Grupul parlamentar al PNL)
Prevenirea şi combaterea agresiunilor violenţei cibernetice, legiferată de Parlament

Am votat, împreună cu colegii din Camera Deputaţilor, un proiect de lege extrem de important de modificare şi completare a Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice.

17 iunie 2020 detalii
  ANUNȚ DE PRESĂ

Ședinta online a Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului va avea loc joi, 18 iunie, începând cu ora 9.30.

17 iunie 2020
 

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti joi, 24 septembrie 2026, 18:47