DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Dumitru Oprea (Grupul parlamentar al PNL)
Bacalaureatul, un examen pentru viitor
Bacalaureatul are loc anul acesta în condiţii speciale, din cauza pandemiei de coronavirus, care a impus reguli de protecţie fără precedent în România. Elevii şi cadrele didactice trebuie să respecte distanţarea socială, cu mască de protecţie pe faţă.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Elena Hărătău (Grupul parlamentar al PNL)
Ia şi locul ei special din patrimoniul cultural naţional
Simbol de veacuri al tradiţiilor strămoşeşti, cămaşa cu altiţă, bluziţa cu broderii ample şi colorate lucrate manual, sau pur şi simplu albă, cunoscută sub numele „ie”, este o valoare inestimabilă a culturii româneşti.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Mihaela Huncă (Grupul parlamentar PRO Europa)
Elevii români nu sunt marfă să fie depozitaţi în containere, aşa cum intenţionează Ministerul Educaţiei şi Cercetării!
Din nou, ministrul Monica Anisie pregăteşte scenarii pentru începutul de an şcolar care nu au nicio legătură cu realitatea!
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Cristina-Elena Dinu (Grupul parlamentar al PSD)
Ziua Universală a Iei: Să ne mândrim cu ia, comoara noastră naţională!
Astăzi este sărbătorită Ziua Universală a Iei, atât în România, cât şi în comunităţile româneşti din peste 100 de oraşe din întreaga lume.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Răzvan Rotaru (Grupul parlamentar al PSD)
Cât de ticăloşi puteţi să fiţi domnilor Orban şi Bogdan să o ţineţi cu petrecerile şi alegerile, în timp ce românii sunt prinşi sub prăpădul inundaţiilor!
Deputatul PSD Botoşani, Răzvan Rotaru, este oripilat de lipsa de reacţie a principalilor factori de decizie din PNL faţă de inundaţiile catastrofale care au pus stăpânire pe mai multe judeţe din România în ultimele zile.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la doamna deputat Cristina Iurişniţi (Grupul parlamentar al USR)
Legea care prevede mai mulţi consilieri şcolari în unităţile de învăţământ preuniversitar a fost adoptată în Parlament
Asistenţa psihopedagogică, prioritară pentru siguranţa şi igiena morală, psiho-emoţională a copiilor noştri
În învăţământul românesc actual nevoia asistenţei psihopedagogice este prioritară pentru siguranţa şi igiena morală, psiho-emotională a copiilor noştri.
[...]
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la preşedintele Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO, domnul deputat Ionel Palăr (Grupul parlamentar al PNL)
Dosarul ”Cămaşa cu altiţă – IA” va fi gata până în martie 2021 şi va fi depus la UNESCO
Pe 24 iunie a fiecărui an, în Ziua de Sânziene şi a Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, sărbătorim Ziua Universală a Iei, cea mai reprezentativă piesă a costumului popular românesc, care ne conferă individualitate culturală. Comisia permanentă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO a făcut toate demersurile permise pentru ca ia să ajungă în Patrimoniul Mondial al Umanităţii.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Oana-Mioara Bîzgan-Gayral (neafiliat)
Registrul Infractorilor Sexuali — o poveste din Parlament
Undeva în România, într-o localitate oarecare, un profesor de sport a violat trei copii. A fost condamnat, şi-a ispăşit pedeapsa, iar după 4 ani s-a angajat din nou ca profesor de sport, în celălalt capăt al României. A violat alţi şapte copii.
|
DECLARAŢIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Nicolae Giugea (Grupul parlamentar al PNL)
Pensiile speciale vor rămâne în vigoare atâta vreme cât instituţiile de care depinde abrogarea lor sunt pline de beneficiari!
Deputatul PNL de Dolj, Nicolae Giugea, nu crede că proiectele legislative care vizează abrogarea sau impozitarea pensiilor speciale vor avea vreo şansă de reuşită, atâta vreme cât judecătorii CCR, ai Înaltei Curţi sau Avocatul Poporului sunt beneficiari de pensii de zeci de mii de lei:
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Cristina Burciu (Grupul parlamentar al PNL)
Măsuri sociale cu impact pozitiv pentru limitarea efectelor nefaste ale pandemiei
Guvernul PNL şi-a asumat şi a adoptat o serie de măsuri active de sprijin destinate angajaţilor şi angajatorilor în contextul stărilor de urgenţă şi de alertă de până acum.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la doamna deputat Elvira Șarapatin (Grupul parlamentar al PSD)
Legea deputatului PSD Elvira Șarapatin pentru deblocarea investiţiilor de la nivel local şi naţional declarate de interes public major a primit votul final al Parlamentului
Deputatul social-democrat Elvira Șarapatin a anunţat miercuri, 24 iunie, că plenul Camerei Deputaţilor, în calitate de for decizional, a votat pentru adoptarea legii pe care a iniţiat-o pentru declararea lucrărilor de utilitate publică majoră, lucrări de interes naţional sau local.
|
| |