Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Comunicate de presă Versiunea pentru printare
din 17 august 2020

  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la doamna deputat Maricela Cobuz (Grupul parlamentar al PSD)

Din cauza contextului actual al pandemiei cu Covid 19, avem din ce în ce mai puţini donatori de sânge. Am adresat ministrului Sănătăţii o interpelare cu privire la stadiul proiectului privind construirea şi operarea unei Bănci Naţionale de Sânge, plasmă umană şi celule stem.

17 august 2020 detalii
  DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Dumitru Oprea (Grupul parlamentar al PNL)
„Salvatorii“ PSD mai presus de interesul românilor

PSD continuă jocul electoral pe care l-a desfăşurat pe toată perioada pandemiei şi anunţă o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Orban, într-un moment total nepotrivit României.

17 august 2020 detalii
  DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Mirela Furtună (Grupul parlamentar al PSD)
USR şi PNL îndatorează cu cinism bucureştenii cu 12.000 de euro/zi

În şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti din 13 august a.c., USR şi PNL au refuzat să voteze pentru a şasea oară propunerea de hotărâre prin care să fie dată în plată o suprafaţă de teren din Satul Francez soţilor Constanda, în vederea ridicării propririi de pe conturile Primăriei Generale.

17 august 2020 detalii
  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la doamna deputat Cristina Iurişniţi (Grupul parlamentar al USR)
Provocările celor 3 scenarii pentru anul şcolar 2020-2021

Pandemia de COVID-19 a generat o situaţie critică în sistemul de învăţământ din România. Încă din martie 2020, cursurile au fost suspendate, desfăşurându-se doar în mediul online.

17 august 2020 detalii
 

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 8:46