|
din 25 februarie 2021
 |
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la Comisia comună permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI
În şedinţa din data de 25.02.2021, membrii Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii au analizat proiectul legii bugetare pentru anul 2021, în prezenţa conducerii Serviciului Român de Informaţii şi a reprezentantului Ministerului Finanţelor.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Marius Horia Țuţuianu (Grupul parlamentar al PSD)
Astăzi avem şedinţă reunită a comisiilor! Au început dezbaterile asupra proiectului Legii bugetului de stat şi asupra proiectului Legii bugetului asigurărilor sociale de stat. Urmează trei zile de foc în care vom lupta cu toate instrumentele pe care le avem la dispoziţie pentru amendamentele PSD. Priorităţile noastre sunt dezvoltarea şi bunăstarea românilor, nu austeritatea şi sărăcia!
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la preşedintele Comisiei pentru drepturile omului, culte
şi problemele minorităţilor naţionale, domnul deputat Iusein Ibram (Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale)
Joi, 25 februarie 2021, a avut loc şedinţa comună a Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor şi a Comisiei pentru drepturile omului, egalitate de şanse, culte şi minorităţi a Senatului, cu următoarea ordine de zi:
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Cristina-Elena Dinu (Grupul parlamentar al PSD)
Vă contestă România, domnule premier Cîţu! Iar România nu este sluga nimănui!"
La începutul acestei săptămâni, premierul PNL, Florin Cîţu, a participat, în plenul Camerei Deputaţilor, la „Ora prim-ministrului”, invitat să răspundă criticilor pe care PSD le-a formulat, în cadrul dezbaterii „Bugetul tăierilor: moartea economică a României”.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Georgeta-Carmen Holban (Grupul parlamentar al PSD)
Bugetul de stat pentru acest an, o nouă batjocură la adresa românilor
PSD nu are vreo strategie ascunsă pentru a întârzia adoptarea Proiectului Legii bugetului de Stat, însă, este democratic să iniţiem, să susţinem şi să dorim adoptarea unor amendamente necesare pentru români.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la vicepreşedintele Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, domnul deputat Alexandru Muraru (Grupul parlamentar al PNL)
1.86 miliarde euro vor fi folosite pentru modernizarea şi digitalizarea şcolii româneşti. Un plan Marshall pentru educaţia românească
Deputatul PNL Alexandru Muraru susţine că 6% din cei 31 miliarde euro alocaţi României de Uniunea Europeană, prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), vor fi utilizaţi pentru modernizarea şi digitalizarea şcolii româneşti.
|
INVITAȚIE DE PRESĂ
primită de la preşedintele Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, doamna deputat Natalia Intotero (Grupul parlamentar al PSD)
Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport a Camerei Deputaţilor vă reaminteşte de programul dezbaterilor în comisiile de specialitate pe proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2021. Comisiile reunite vor dezbate, începând cu ora 12.00, următorii ordonatori de credite:
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Laurenţiu Țepeluş (Grupul parlamentar al PSD)
PNL şi USR PLUS, călăii democraţiei şi dezbaterii
Joi, 25 februarie 2021, în Parlamentul României a avut loc şedinţa comună a Comisiilor pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport din Senat şi Camera Deputaţilor pentru dezbaterea şi avizarea proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2021.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat Gabriel Valer Zetea (Grupul parlamentar al PSD)
Peste 80 de amendamente au fost depuse la Legea Bugetului de către deputatul PSD Gabriel Zetea
Proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2021 a fost transmis de către Guvern, marţi, spre dezbatere şi aprobare în Parlament. Birourile permanente reunite au stabilit calendarul adoptării bugetului, astfel că până joi, 25 februarie 2021, la ora 10:00 au putut fi depuse amendamente la buget, urmând ca până sâmbătă, 27 februarie la ora 14:00 să aibă loc dezbaterea proiectului în comisiile de specialitate.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Dan Șlincu (Grupul parlamentar al PSD)
Coaliţia Austerităţii Naţionale a tăiat cu 37% bugetul pentru modernizarea drumurilor din judeţul Botoşani faţă de 2019
Deputatul social-democrat, Dan Șlincu, face un apel public către parlamentarii Coaliţiei Austerităţii Naţionale din Botoşani, Costel Șoptică şi Cristian Achiţei de la PNL şi Andrei Drancă de la USR, pentru a a-i convinge pe şefii lor de la Bucureşti să nu îşi bată joc de botoşăneni şi să nu îi lase fără investiţii în infrastructura rutieră.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Gigel Știrbu (Grupul parlamentar al PNL)
Cascheta întoarsă pe dos
Condamn vehement protestul poliţiştilor cu fumigene şi îmbrânceli care a avut loc, ieri, în faţa Palatului Cotroceni şi la Guvern.
|
| |
|