|
din 18 martie 2021
 |
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Gheorghe Șoldan (Grupul parlamentar al PSD)
Deputaţii de la guvernare au votat "împotriva" impozitării zero a HORECA pentru că, spun ei, sunt suficiente măsurile de care aceştia deja beneficiază
Colegii mei deputaţi de la PNL şi USR PLUS din Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare au afirmat, în cadrul dezbaterilor la Proiectul legislativ privind acordarea mai multor facilităţi pentru industria HORECA, inclusiv scutirea de la plata impozitelor pentru anii fiscali 2020, 2021 şi 2022, că măsurile luate deja de Guvern "sunt suficiente".
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat Romulus Marius Damian (Grupul parlamentar al PSD)
Continuă agonia cu Năsui la economie!
După ce moţiunea depusă de PSD, O Românie în agonie, cu Năsui la Economie, împotriva ministrului economiei, Claudiu Năsui, a fost respinsă de către senatorii coaliţiei de guvernare, am depus o întrebare la Ministerul Economiei, în care l-am întrebat pe ministrul Năsui ce se întâmplă cu sprijinul financiar de 500 milioane lei promis celor din HoReCa.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la preşedintele Comisiei pentru politică externă, doamna deputat Biró Rozália-Ibolya (Grupul parlamentar al UDMR)
Preşedintele Comisiei pentru politică externă a Camerei Deputaţilor, doamna Biro Rozalia-Ibolya, a avut marţi, 16 martie, la Palatul Parlamentului, o întrevedere cu E.S. doamna Violeta Motulaite, Ambasadorul Lituaniei la Bucureşti.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Dan Tanasă (Grupul parlamentar AUR)
În cursul zilei de miercuri, 17 martie, domnul deputat Dan Tanasă a susţinut o declaraţie politică în plenul Camerei Deputaţilor cu referire la faptul că Parlamentul României şi-a suspendat luni activitatea la solicitarea Grupurilor parlamentare ale Uniunii Democrate Maghiare din România.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat Valentin Ilie Făgărăşian (Grupul parlamentar al PNL)
Propunere legislativă pentru românii din Diaspora: Eliminarea necesităţii de a preda documentul de identitate care atestă existenţa domiciliului în Romania la crearea paşaportului CRDS
În data de 16 martie 2021, Valentin Făgărăşian, deputat pentru românii din diaspora, membru al Partidului Naţional Liberal, a depus o propunere legislativă care abroga art. 34 din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, eliminând astfel obligaţia de predare a actului de identitate care atestă existenţa domiciliului în România la crearea Paşaportului CRDS.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Gabriel Valer Zetea (Grupul parlamentar al PSD)
Guvernanţii, mereu cu un pas în spatele pandemiei de COVID-19
„Un an de pandemie în România se contabilizează în criza paturilor ATI, în lipsa tratamentului pentru bolnavii cronici, lipsa medicamentelor esenţiale, iar Guvernul este la fel de arogant şi ineficient ca în prima zi”, susţine deputatul PSD Maramureş, Gabriel Zetea, liderul formaţiunii judeţene şi vicepreşedinte naţional pe domeniul infrastructură.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Cristina Elena Dinu (Grupul parlamentar al PSD)
Coaliţia Austerităţii vinde România „la bucată”, la preţuri de nimic, în timp de pandemie!
După ce că vor să înstrăineze companiile româneşti, mai nou, frăţia PNL-USR PLUS-UDMR doreşte să pună pe tavă străinilor şi terenurile agricole ale României, dând liber la vânzarea necondiţionată a acestora.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Vasile Cîtea (Grupul parlamentar al PSD)
Rezilienţa verde
În vara anului trecut, preşedintele republicii s-a întors de la Bruxelles istovit, dar victorios. Istovit, fiindcă se luptase 4 zile şi 4 nopţi pentru bugetul acordat României.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat Sebastian Burduja (Grupul parlamentar al PNL)
Deputatul PNL Sebastian Burduja a depus un proiect de lege
pentru încurajarea lecturii
Sebastian Burduja, deputat al Partidului Naţional Liberal, ales în Circumscripţia numărul 42 - Municipiul Bucureşti, a depus miercuri, 17 martie, un proiect de lege pentru instituirea Zilei Naţionale a Lecturii în România, care ar urma să fie celebrată pe 15 februarie în fiecare an, având ca obiectiv încurajarea lecturii şi recuperarea decalajului faţă de media Uniunii Europene.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Marilen Gabriel Pirtea (Grupul parlamentar al PNL)
Propuneri pentru susţinerea economiei:
Mediul de afaceri îşi doreşte condiţii de impozitare mai realiste
„În aceste zile, titlurile de presă fac trimitere la faptul că datoriile acumulate către ANAF din partea mediului de afaceri, în ultimul an, se ridică la
peste 18 miliarde de lei, sumă neîncasată la bugetul de stat.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Mirela Furtună (Grupul parlamentar al PSD)
Guvernul PNL-USR trebuie să plece
A trecut un an de zile de la declararea pandemiei Covid-19 în România şi putem trage câteva concluzii despre bravele isprăvi ale guvernării PNL-USR.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la doamna deputat Cristina Burciu (Grupul parlamentar al PNL)
Continuă investiţiile finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală
Alături de colegii mei deputaţi am votat continuarea investiţiilor finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală pentru a susţine astfel dezvoltarea localităţilor, îndeosebi a celor din mediul rural din România.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la preşedintele Comisiei pentru politică externă, doamna deputat Biró Rozália-Ibolya (Grupul parlamentar al UDMR)
Preşedintele Comisiei pentru politică externă a Camerei Deputaţilor, doamna Biro Rozalia-Ibolya, a avut miercuri, 17 martie, la Palatul Parlamentului, o întrevedere cu E.S. Dl. Jorge Tagle, ambasadorul Republicii Chile la Bucureşti.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Gheorghe Șimon (Grupul parlamentar al PSD)
Incompetenţa ministrului liberal al Economiei, agonia României
România se zbate în agonie din punct de vedere economic, iar repercursiunile sunt dintre cele mai grave.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
Privind
reuniunea online a Comisiei pentru probleme economice, comerciale, tehnologice şi de mediu a APCEMN
Domnul deputat George Șişcu, membru al Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice a Mării Negre (APCEMN), a participat, miercuri, 17 martie, la reuniunea desfăşurată în sistem de videoconferinţă a Comisiei pentru probleme economice, comerciale, tehnologice şi de mediu a APCEMN.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Alexandra Presură (Grupul parlamentar al PSD)
Salarii şi pensii îngheţate. Preţuri tot mai mari
În declaraţia politică depusă săptămâna aceasta, Alexandra Presură, deputat PSD de Dolj, a declarat: „De mai bine de un an şi jumătate, guvernele de dreapta repetă cu obstinaţie că modelul lor de creştere economică se bazează pe investiţii, care creează locuri de muncă şi asigură dezvoltare sustenabilă.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
Cu ocazia celebrării Zilei Internaţionale a Francofoniei, am avut plăcerea de a participa, în calitate de preşedinte al Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Francofoniei (APF), la webinarul organizat, în data 18 martie 2021, de Grupul Ambasadelor, Delegaţiilor şi Institutelor Francofone din România (GADIF).
|
| |
|