|
din 31 august 2021
 |
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Cristina Burciu (Grupul parlamentar al PNL)
Programele de formare profesională, o şansă pentru revitalizarea locurilor de muncă
Consecvent eforturilor de a face toate demersurile pentru ca românii să treacă cu bine peste actuala perioadă dificilă, determinată de criza pandemică, Guvernul Partidului Naţional Liberal se orientează şi spre dinamizarea pieţei muncii.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Ervin Molnar (Grupul parlamentar al PNL)
A respecta limba română înseamnă să fii patriot!
Alături de Imnul Naţional, Tricolorul românesc şi celelalte însemne naţionale, limba română trebuie să reprezinte pentru fiecare dintre noi lucrurile sacre şi sfinte pe care le purtăm în suflet până la moarte.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Daniel Ghiţă
(Grupul parlamentar al PSD)
Solicit testarea demnitarilor pentru a vedea dacă au consumat
droguri sau alcool
În urma scandalului public legat de faptele de tinereţe ale premierului Florin Cîţu, am primit sute de solicitări de la cetăţenii români din circumscripţia mea electorală, dar şi din toată ţara şi din diaspora, prin care mi s-a cerut ca, în calitatea mea de parlamentar, să iau măsuri pentru a îndepărta de la pârghiile statului român demnitarii care se droghează sau umblă beţi.
|
ANUNȚ DE PRESĂ
Camera Deputaţilor este convocată în a doua sesiune ordinară a anului 2021 în ziua de miercuri, 1 septembrie, ora 16.00, potrivit art. 66 alin (1) şi (3) din Constituţia României, republicată, şi ale art. 34 lit.a) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994, republicat.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Raisa Enachi (Grupul parlamentar AUR)
Limba română
Motto:
„Mult e dulce şi frumoasă
Limba ce-o vorbim
Altă limbă-armonioasă
Ca ea nu găsim.” (Gheorghe Sion)
Ziua Limbii Române se sărbătoreşte în România la data de 31 august, la aceeaşi dată cu Limba Noastră, o sărbătoare similară celebrată în Republica Moldova din 1990.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Cristina Elena Dinu (Grupul parlamentar al PSD)
Ceea ce se întâmplă acum în ţara noastră, în guvernarea de dreapta, nu s-a mai întâmplat în ultimii 30 de ani
Unii spun că cei de la PNL şi USR sunt doar incompetenţi şi de aceea au adus România în pragul colapsului. Eu cred că sunt şi rău-intenţionaţi, interesul lor fiind exclusiv acela de a-şi umple propriile buzunare.
|
| |
|