Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Comunicate de presă Versiunea pentru printare
din 6 septembrie 2021

  DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Badea Mihai-Alexandru (Grupul parlamentar al USR)
Dictatura USL 2

În Parlamentul României se întâmplă un atac la democraţie fără precedent în ultimii 31 de ani. Niciodată de la căderea comunismului nu s-a întâmplat ca majoritatea să suprime dreptul opoziţiei de a depune, dezbate şi vota o moţiune de cenzură împotriva primului-ministru. Nici măcar pe vremea lui Liviu Dragnea.

Este un abuz monstruos să respingi acest demers constituţional sub pretextul că o parte din semnăturile parlamentarilor au fost depuse iniţial în copie, câtă vreme nu există nicio prevedere normativă care să interzică acest lucru, iar până acum s-a procedat aşa de nenumărate ori, mai ales de când a început pandemia. [...]

6 septembrie 2021 detalii
  ANUNŢ DE PRESĂ
Ședinţa comună a Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului va avea loc luni, 6 septembrie, începând cu ora 12.00 (sala ”Avram Iancu”, Senat).
6 septembrie 2021
  DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Cristina Elena Dinu (Grupul parlamentar al PSD)
PNL şi USR sunt partidele responsabile de nenorocirile pe care le îndură acum poporul român!

Sunt atât de disperaţi să rămână cu dinţii înfipţi în ciolanul puterii, încât au început să dea vina tot pe PSD pentru mizeria făcută de ei.

6 septembrie 2021 detalii
  DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Oana Silvia Țoiu (Grupul parlamentar al USR)
Susţinem utilizarea semnăturii electronice

Noi, USR PLUS, am susţinut dintotdeauna digitalizarea şi facilitarea relaţiilor cetăţeanului cu statul, dar şi a celor implicaţi în mediul privat.

6 septembrie 2021 detalii
  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la doamna deputat Diana Anda Buzoianu (Grupul parlamentar al USR)
Deputata Diana Buzoianu lansează un Program de Shadowing pentru studenţi

Diana Buzoianu, deputat USR-PLUS de Bucureşti, lansează a doua ediţie a programului de shadowing prin care oferă tinerilor acces la activităţile din Parlament şi contribuie la transparentizarea instituţiilor publice.

6 septembrie 2021 detalii
  DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Iulian-Alexandru Muraru (Grupul parlamentar al PNL)
Cioloş şi Barna nu au înţeles mesajul preşedintelui Iohannis: când colaboraţi cu extremiştii, s-a încheiat orice dialog cu şeful statului!

Criza în care se află coaliţia de guvernare, provocată de modul defectuos şi total neinstituţional al partenerilor de la USR-PLUS de a înţelege funcţionarea Guvernului şi mai ales priorităţile şi modernizarea României, a scos la iveală intenţia liderilor USR-PLUS.

6 septembrie 2021 detalii
  DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Vasilică Toma (Grupul parlamentar al PSD)

Oare cât de mult dispreţ şi lipsă de respect să ai faţă de oameni încât să te baţi melodramatic cu pumnul în piept, declamând că nu mai poţi trăi de grija lor, să pozezi în salvator cu accese isterice de victimizare, în timp ce tu te agăţi cu disperare de putere?! Ba, mai mult, să fii parte din distrugerea sistematică a României din ultimul an, dar să continui să afirmi că, de fapt, tu şi numai tu eşti soluţia?

Oare cât de multă ipocrizie şi câtă lipsă de scrupule să ai să serveşti încontinuu neadevăruri flagrante, având pretenţia nu doar să fii crezut, ci şi susţinut şi tratat ca fiind imaculat? [...]

6 septembrie 2021 detalii
 

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti joi, 24 septembrie 2026, 18:31