|
din 24 ianuarie 2022
 |
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Ervin Molnar (Grupul parlamentar al PNL)
Trebuie să „dăm dovezi la lume” că suntem un popor care ştie să-şi cinstească înaintaşii!
„Unirea este actul energic al întregii naţiuni române! Unirea, naţiunea a făcut-o”. Astfel definea, extrem de sugestiv, Mihail Kogălniceanu unul dintre cele mai elocvente momente ale istoriei noastre, Unirea Principatelor Române din 24 ianuarie 1859, din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Gheorghe Șoldan (Grupul parlamentar al PSD)
8.294 de agenţi economici din industria hotelieră vor primi săptămâna viitoare a doua tranşă din ajutorul de stat
Este vorba de fonduri în valoare de 1.133.477.030 de lei care vin în sprijinul turismului local. Se întâmplă acest lucru după ce în luna decembrie a anului trecut au mai fost virate fonduri în valoare de 999.926.000 lei sub forma primei tranşe, în proporţie de 46,87% din întreaga sumă pentru fiecare beneficiar al schemei de ajutor de stat.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Cristina Burciu (Grupul parlamentar al PNL)
Evocarea Unirii Principatelor Române înseamnă să ne concentrăm cu adevărat la ceea ce este vital pentru naţiunea noastră şi viitorul copiilor noştri!
Împlinim astăzi 163 de ani de la edificarea Unirii Principatelor Române sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza. Decizia şi chibzuinţa matură a naţiunii de a-şi defini soarta viitoare, pentru tot restul zilelor ce va să vină, constituie actul fundamental din istoria milenară, dramatică şi eroică a poporului român care a permis ulterior, la 1 decembrie 1918, Marea Unire a tuturor românilor de la Alba Iulia.
|
| |
|