|
din 26 ianuarie 2022
 |
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Mihai-Alexandru Badea (Grupul parlamentar al USR)
Felicitări echipei Recorder pentru încă o anchetă jurnalistică despre angajările la stat aranjate pe criterii politice. Se pare că nici Soos Zoltan, noul primar din Târgu Mureş, nu este cu mult diferit faţă de predecesorul său Dorin Florea, traseistul cercetat penal care a ocupat această funcţie timp de 20 de ani.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la doamna deputat Simina Geanina Daniela Tulbure (Grupul parlamentar al USR)
Dezbatere MAI - sunt împotriva vulnerabilizării cetăţenilor care nu locuiesc la adresa de domiciliu din actul de identitate
Marţi, 25 ianuarie am participat la dezbaterea organizată de MAI pe marginea controversatei ordonanţe care prevedea, printre altele, anularea actului de identitate dacă în urma verificării de către un lucrător de poliţie se constată faptul că persoana nu locuieşte la adresa de domiciliu din actul de identitate.
În cadrul intervenţiei mele am reiterat că măsura cu privire la anularea cărţii de identitate în cazul cetăţenilor care nu locuiesc la adresa din buletin este una nejustificată. [...]
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la doamna deputat Oana Silvia Țoiu (Grupul parlamentar al USR)
Legea 221/2021: Adulţii care se vaccinează şi părinţii care îşi însoţesc copiii la vaccin au o zi liberă plătită
În baza Legii 221/2021, iniţiată de deputaţii Oana Țoiu şi Radu Molnar, românii au dreptul la o zi liberă pentru vaccinarea anti-COVID-19 şi pentru a-şi însoţi copilul minor la vaccin.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat George Cristian Tuţă (Grupul parlamentar al PNL)
Știinţa de la Măgurele va aduce beneficii şi profit comunităţilor dacă se îmbină cu inovarea
Deputatul PNL, George Tuţă, a organizat miercuri, 26 ianuarie, o prezentare inedită a oraşului ştiinţific Măgurele, din judeţul Ilfov, la care au participat membri ai corpului diplomatic, cercetători, rectori şi reprezentanţi ai administraţiei centrale, judeţene şi locale.
|
| |
|