Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Comunicate de presă Versiunea pentru printare
din 31 ianuarie 2022

  ANUNȚ DE PRESĂ

Camera Deputaţilor este convocată marţi, 1 februarie, ora 16.00, în prima sesiune ordinară a anului 2022, potrivit dispoziţiilor art. 66 alin. (1) şi (3) din Constituţia României, republicată, şi ale art. 34 lit. a) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Ședinţa Biroului permanent (vechea componenţă) va avea loc marţi, începând cu ora 13.00, iar de la ora 16.00 se va întruni plenul Camerei Deputaţilor. [...]

31 ianuarie 2022 detalii
  DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Oana Bulai (Grupul parlamentar al PSD)
Sprijinirea IMM-urilor reprezintă o prioritate pentru PSD

Sprijinirea sectorului IMM trebuie să reprezinte o prioritate pentru statul român, mai ales în contextul delicat pe care îl parcurgem.

Contributor de importanţă strategică la creşterea economică şi crearea de locuri de muncă, sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii trebuie să beneficieze din partea statului de politici publice ce vizează o reglementare inteligentă, consultare sistematică cu organizatiile reprezentative, creşterea accesului la finanţare, simplificarea procedurilor şi debirocratizarea pentru micii intreprinzători. [...]

31 ianuarie 2022 detalii
  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat Ionel Dancă (neafiliat)

Mai mulţi parlamentari independenţi de Dreapta au iniţiat un proiect de lege pentru reducerea la jumătate a preţurilor la energia electrică şi gazele naturale prin diminuarea şi eliminarea imediată a taxelor şi costurilor impuse de stat în factura consumatorilor finali.

31 ianuarie 2022 detalii
  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat Glad Aurel Varga (Grupul parlamentar al PNL)
Proiect de lege pentru parcuri fotovoltaice amplasate pe terenuri agricole

Deputatul liberal arădean Glad Varga, membru al Comisiei pentru mediu şi echilibru ecologic şi vicepreşedinte al Comisiei pentru antreprenoriat şi turism, a iniţiat un proiect de lege, alături de mai mulţi colegi parlamentari liberali, care odată votat va permite investiţiile în parcuri fotovoltaice pe terenuri arabile mai mari de zece hectare, de clasa a III-a, a IV-a şi a V-a de calitate, terenuri situate în extravilanul localităţilor.

31 ianuarie 2022 detalii
  DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Viorica Sandu (Grupul parlamentar al PSD)
Fabricat în România - un concept economic al PSD ce vizează susţinerea firmelor româneşti

A avut loc lansarea în dezbatere publică a noilor programe guvernamentale cu garanţii de stat, ce vor fi implementate în anul 2022: IMM PROD, RURAL INVEST, GARANT CONSTRUCT şi INNOVATION.

Camera Deputaţilor a găzduit reuniunea care a beneficiat de prezenţa preşedintelui Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a ministrului Finanţelor, Adrian Câciu şi a ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian-Ionuţ Chesnoiu. [...]

31 ianuarie 2022 detalii
 

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti joi, 24 septembrie 2026, 17:55