DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Mihai-Alexandru Badea (Grupul parlamentar al USR)
Împotriva unui abuz nu se răspunde cu alt abuz mai mare
USR condamnă categoric agresiunea comisă de George Simion împotriva ministrului Energiei Virgil Popescu. Putem fi nemulţumiţi de prestaţia unui membru al guvernului, însă violenţa nu este o soluţie acceptabilă într-un stat de drept, iar promovarea acesteia de la tribuna Parlamentului trebuie descurajată cu promptitudine.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Gabriel Valer Zetea (Grupul parlamentar al PSD)
Crina Fiorela Chilat a fost numită în funcţia de subprefect
al judeţului Maramureş
În şedinţa de miercuri, 10 februarie 2022, premierul Nicolae Ciucă a semnat ordinele de numire în funcţie a unor noi prefecţi şi subprefecţi la nivelul ţării.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Gheorghe Șoldan (Grupul parlamentar al PSD)
Am constatat, ieri, cu surprindere că simplul anunţ că un ministru PSD s-a aplecat asupra unei probleme care trena de doi ani în judeţul Suceava, respectiv necesitatea reabilitării podului peste râul Suceava de la Milişăuţi de pe DN 2H, a creat reacţii de neîncredere la început, ca într-un final să aflu că mi-aş fi asumat un proiect pentru care parlamentarii USR de Suceava s-au zbătut de când au fost aleşi.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Radu-Marcel Tuhuţ (Grupul parlamentar al PSD)
Proiect de lege privind revitalizarea investiţiilor
abandonate din domeniul energiei
Am susţinut la începutul acestei sesiuni parlamentare o soluţie legislativă propusă de Partidul Social Democrat, care să permită finalizarea lucrărilor şi punerea în funcţiune a hidrocentralelor care acum zac abandonate, deşi investiţiile sunt realizate în proporţie de peste 90%.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Alexandra Huţu (Grupul parlamentar al PSD)
PSD continuă implementarea măsurilor de creştere a natalităţii prin decontarea sumelor cheltuite pentru fertilizarea in vitro
Deputatul social democrat botoşănean Alexandra Huţu a anunţat miercuri, 9 februarie, că va promova prin cabinetul parlamentar la nivelul judeţului Botoşani detaliile privind programul de fertilizare in vitro la care lucrează Ministerul Familiei şi Ministerul Sănătăţii.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Mirela Furtună (Grupul parlamentar al PSD)
Plafonarea preţurilor la alimentele de bază
Creşterea galopantă a preţurilor la alimentele de bază din ultima perioadă a erodat puternic puterea de cumpărare a românilor. Cei mai afectaţi de aceste măriri au fost românii cu venituri mici, în special pensionarii sau persoanele aflate în situaţii de vulnerabilitate.
|
| |