Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Comunicate de presă Versiunea pentru printare
din 28 iulie 2022

  ANUNŢ DE PRESĂ

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, împreună cu vicepreşedintele cu atribuţii de preşedinte al Senatului, Alina Gorghiu, vor avea, vineri, 29 iulie, începând cu ora 14.15, o întrevedere cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu (Sala I.G. Duca, nivel P1).

Întâlnirea face parte din agenda vizitei oficiale pe care preşedintele Republicii Moldova o va efectua în România în perioada 28 – 30 iulie.

28 iulie 2022
  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la doamna deputat Oana Silvia Țoiu (Grupul parlamentar al USR)

Victimele violenţei domestice vor avea acces la locuinţele sociale şi la cele de necesitate. Legea iniţiată de deputata Oana Țoiu a fost promulgată de Preşedintele României

28 iulie 2022 detalii
  DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Kiss Janos (Grupul parlamentar al PNL)
Ziua Naţională a Ambulanţei

În fiecare an pe 28 iulie este sărbătorită Ziua Naţională a Ambulanţei instituită prin Legea nr.22/2015. În anul 1906 era pusă în folosinţă prima Salvare din Bucureşti, la iniţiativa profesorului Nicolae Minovici, în cadrul Societăţii de Salvare din Bucuresti, a cărui deviză era „Totdeauna şi tuturor, gata pentru ajutor!”

Ambulanţa, după cum stim cu toţii, este un serviciu care a salvat numeroase vieţi de-a lungul a peste un secol. Acest serviciu este primul la care orice român apelează în situaţiile critice, situaţii care pot face diferenţa în ceea ce priveşte viaţa proprie, viaţa celor dragi sau chiar şi viaţa unor necunoscuţi. [...]

28 iulie 2022 detalii
 

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti joi, 24 septembrie 2026, 17:47