|
din 25 august 2022
 |
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Elena Stoica (Grupul parlamentar al PSD)
PSD este preocupat de identificarea unor soluţii prompte şi eficiente în vederea stabilizării preţurilor la energie şi gaze naturale
Partidul Social Democrat îşi canalizează atenţia către alegerea unor soluţii optime, imperios necesar să fie aplicate în perioada imediat următoare, în vederea rezolvării crizei legate de preţurile facturilor la energia electrică şi gaze naturale.
|
DECLARAŢIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Dumitru Rujan (Grupul parlamentar al PNL)
Prin PNRR se finanţează cel mai mare proiect de infrastructură feroviară pentru Banat
Deputatul PNL Dumitru Rujan salută semnarea contractului de finanţare pentru modernizarea liniei de cale ferată Caransebeş - Timişoara - Arad, cel mai important contract de finanţare pentru domeniul feroviar, în valoare de 8,77 miliarde lei, din cadrul Programului Naţional de Redresare şi Rezilienţă:
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Gheorghe Șimon (Grupul parlamentar al PSD)
Acordăm cea mai mare importanţă sprijinirii IMM-urilor
800.000 de întreprinderi şi IMM-uri au 48% din cifra de afaceri la nivel naţional şi 66% din profit. PSD acordă cea mai mare importanţă sprijinirii acestora şi face tot ce se poate, într-o logică economică sănătoasă, pentru a le menţine şi stimula dezvoltarea, spune Gheorghe Șimon, deputat PSD de Maramureş.
|
| |
|