Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Comunicate de presă Versiunea pentru printare
din 29 septembrie 2022

  DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Elena Stoica (Grupul parlamentar al PSD)
Ziua Mondială a Inimii, o zi a aprecierii şi respectului faţă de cadrele medicale

Ziua Mondială a Inimii, aniversată astăzi şi în România, trebuie să fie dedicată tuturor cadrelor medicale care se află în prima linie în combaterea bolilor cardiovasculare şi cerebrovasculare.

29 septembrie 2022 detalii
  DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Cristina-Elena Dinu (Grupul parlamentar al PSD)
Gratitudine medicilor cardiologi cu ocazia Zilei Mondiale a Inimii!

Ziua Mondială a Inimii este sărbătorită pe tot mapamondul în data de 29 septembrie, încă din anul 2000, scopul principal al acesteia fiind de a conştientiza populaţia lumii cu privire la prima cauză de deces din lume, respectiv bolile cardiovasculare şi cerebrovasculare.

29 septembrie 2022 detalii
  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la deputatii Oana Alexandra Cambera, Andrei Lupu si Simina Tulbure (neafiliati)
Femeilor trebuie să li se respecte drepturile şi să aibă acces la servicii sigure de întrerupere de sarcină în spitalele româneşti!

Ieri, 28 septembrie 2022, la Palatul Parlamentului, s-a organizat, cu ocazia Zilei Internaţionale a Accesului la Avort în Siguranţă, de către deputaţii Simina Tulbure, Oana Cambera şi Andrei Lupu, o masă rotundă cu tema: "Dreptul femeilor de a decide - o discuţie deschisă despre dreptul la avort, garanţii legale şi practice în România”.

29 septembrie 2022 detalii
  DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Vasile-Aurel Căuş (Grupul parlamentar al PNL)
De Ziua Mondială a Inimii, să avem grijă de inima noastră

Sărbătorim, astăzi, la iniţiativa World Heart Federation, Ziua Mondială a Inimii, o zi dedicată conştientizării importanţei prevenirii şi tratării bolilor cardiovasculare.

29 septembrie 2022 detalii
  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la doamna deputat Diana-Anda Buzoianu (Grupul parlamentar al USR)

Am depus astăzi, la Senat, alături de alţi 30 de parlamentari USR, un proiect de lege pentru transparentizarea cheltuielilor partidelor politice cu presa. Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 504/2002 a audiovizualului, precum şi a Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale prevede obligaţii concrete pentru partidele politice, pentru presă, dar şi sancţiuni aferente.

29 septembrie 2022 detalii
  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat Daniel-Sorin Gheba (Grupul parlamentar al USR)
Agricultura românească, încotro?

Săptămâna aceasta, în Comisia de agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice de la Camera Deputaţilor a fost dezbătut proiectul de modificare a Codului Civil cu privire la arendă.

29 septembrie 2022 detalii
  DECLARAŢIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Dumitru Rujan (Grupul parlamentar al PNL)
Mediul de afaceri trebuie încurajat să se apropie şi mai mult de şcoli şi de universităţi pentru a diminua şomajul în rândul tinerilor

Deputatul PNL Dumitru Rujan apreciază progresele înregistrate în ultimii ani în promovarea învăţământului dual, prin care operatorii economici încheie parteneriate cu unităţile de învăţământ şi angajează tineri şi consideră că deficitul de forţă de muncă bine calificată poate fi eliminat printr-o colaborare şi mai puternică dintre şcoli, universităţi şi firmele din România:

29 septembrie 2022 detalii
 

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti joi, 24 septembrie 2026, 22:28