Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Comunicate de presă Versiunea pentru printare
din 4 octombrie 2022

  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la preşedintele Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO, doamna deputat Ana-Maria Cătăuţă (Grupul parlamentar al PSD)
,,Susţin adoptarea unui cadrul legal corect şi coerent care să asigure stimularea inovării, aplicarea responsabilă a sistemelor bazate pe inteligenţă artificială şi respectarea standardelor etice”

Preşedintele Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO, deputatul Ana-Maria Cătăuţă, a susţinut marţi, 4 octombrie a.c., un discurs în deschiderea conferinţei ”Building a Global Ethical Framework for AI: The UNESCO Recommendation on the Ethics of AI”, eveniment organizat de Comisia parlamentară UNESCO, în parteneriat cu Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării (MCID) şi UNESCO, cu sprijinul Universităţii Politehnice Bucureşti (UPB) şi a Universităţii de Vest din Timişoara (UVT).

4 octombrie 2022 detalii
  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat Brian Cristian (Grupul parlamentar al USR)
Lege USR adoptată de Parlament. Minim o treime din fondurile publice alocate sportului, vor merge către copii şi juniori.

În alte ţări europene, sportul face parte din viaţa oamenilor, încă de când sunt copii.

4 octombrie 2022 detalii
  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat Dragoş Cătălin Teniţă (neafiliat)
„Fără abuzatori de copii în funcţii publice!”

Proiectul de lege care interzice persoanelor care au săvârşit infracţiuni împotriva minorilor să candideze în funcţii publice a primit raport favorabil în Comisia pentru administraţie a Camerei Deputaţilor.

4 octombrie 2022 detalii
  DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Silviu Nicu Macovei (Grupul parlamentar al PSD)
Ameninţarea Rusiei cu atacuri nucleare pune în pericol însăşi integritatea federaţiei sale!

De luni de zile urmărim sideraţi cum Federaţia Rusă a declanşat un război de agresiune contra Ucrainei, fără provocare şi fără alt scop decât ocuparea ţării vecine pentru un iluzoriu Imperiu Rus.

Ororile războiului ne lovesc direct în faţă şi ne fac să ne întrebăm care este sensul pierderilor de vieţi omeneşti, a distrugerilor, a violenţelor fizice şi a traumelor psihice, a distrugerii echilibrului economic mondial? Ce altceva îl poate împinge pe Putin la un asemenea război din care toată lumea pierde decât mania grandorii şi visul unui imperiu rus peste care el să domnească? [...]

4 octombrie 2022 detalii
  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la doamna deputat Elena Stoica (Grupul parlamentar al PSD)
Solicitările Asociaţiei Profesorilor de Educaţie Fizică şi Sport din Vrancea, prezentate ministrului Educaţiei de deputatul PSD Elena Stoica

Deputatul PSD Vrancea, Elena Stoica, s-a adresat conducerii Ministerului Educaţiei, prezentând petiţia Asociaţiei Profesorilor de Educaţie Fizică şi Sport din Vrancea, referitoare la aruncarea în derizoriu a orelor de educaţie fizică şi sport.

4 octombrie 2022 detalii
  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la doamna deputat Simina Geanina Daniela Tulbure (neafiliat)
De la intenţie la reglementare: copiii din învăţământul preuniversitar care se întorc în România vor putea participa la grupe de acomodare începând cu următorul an şcolar

Ceea ce acum un an era doar o idee de proiect de lege a deputatelor Simina Tulbure şi Oana Țoiu, ieri a devenit Legea nr. 27/2022, după promulgarea acesteia de către Preşedintele României.

Din următorul an şcolar, copiii care se vor întoarce acasă vor beneficia de ore suplimentare de limbă, cultură şi civilizaţie românească, pentru a se integra mai uşor în sistemul de învăţământ din ţară. [...]
4 octombrie 2022 detalii
 

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti joi, 24 septembrie 2026, 13:49